Anunțul divorțului dintre Maria Constantin și Marcel Toader a luat prin surprindere lumea showbiz-ului românesc și nu numai. Și asta pentru că, până foarte de curând, amandoi ieșeau la rampă cu declarații care mai de care mai frumoase, de dragoste, de înțelegere, de amor. Însă armonia în cuplu a slăbit atenția presei asupra lor. Că, dacă nu e scandal, nu apar pe prima pagină, nu-s invitați la emisiuni și… nu vin nici banii din apariții.

O persoană apropiată Mariei Constantin susține că i s-a părut ciudat când a izbucnit așa zisul scandal. Pentru că, deși existau certuri,  problemele lor nu erau atât de mari ca să ducă la despărțire. Mai mult, respectiva persoană a atras atenția asupra declarațiilor – puține- pe care le-au facut cei doi, sugerând ca am avea de-aface un un fals subiect, pus la cale de Marcel și Maria, fix înainte de lansarea grilelor de toamnă de la cele două televiziuni ai căror ”clienți” fideli au fost cei doi de-a lungul vremii.

Într-adevar, analizând puțin situația, lucrurile par cam ciudate. Toată lumea se aștepta ca blonda și omul de afaceri să intre într-un război al declarațiilor și să-și arunce vorbe grele, acest lucru nu s-a întâmplat, ba dimpotrivă. Ambii au fost foarte reținuți și foarte prudenți în declarații. Totul a fost virat presei ”pe surse”. Nimeni n-a văzut un act de divorț, fie el și nortarial.

Maria Constantin, care conform surselor noastre a plecat cu o valiză din casa în care locuia cu Marcel Toader, a apărut la o emisiune de la Pro TV, unde toată lumea se aștepta să spună motivul separării, însă declarațiile ei au fost foarte rezervate. „Am ajuns la un punct în care să recunoaștem amândoi că aveam o căsnicie doar în acte. Las de la mine, dar în interiorul meu se acumulează o mulțime de sentimente. Problemele sunt că ajunsesem să nu mai fim fericiți unul lângă celălalt. Au fost momente de neajunsuri, momente de orgoliu, încăpățânare. Mi-am dorit căsnicia. Încercam să mă mint singură că totul se va rezolva și poate e o perioadă trecătoare. Cred că vina e împărțită. Toată istoria mea de viață vreau să o țin doar pentru mine”, a spus ea. La rândul lui, și Marcel Toader, în puținele declarații despre divorț pe care le-a făcut, a fost la fel de prudent ca și consoarta lui. Total atipic, dacă este să ne luăm după comportamentul pe care omul de afaceri l-a avut în celelalte despărțiri , când a făcut dezvăluiri peste dezvăluiri despre fostele neveste Anamaria Ferentz și Gabriela Cristea.  Acum, Marcel Toader s-a rezumat doar la a publica câteva cuvinte pe pagina sa de pe o rețea de socializare:„Concubinajul este o formă primitivă, mizeră, de prost gust prin care conviețuiesc un bărbat și o femeie, oameni cu un intelect redus, de o probitate morală îndoielnică”.

Relansare și în carieră pentru Maria

Când zvonurile despre despărțire au început să apară, și contractele pentru Maria au început să curgă.  În plus, în plin scandal de divorț, Maria Constantin, în vârstă de 30 de ani, a mai luat o decizie importantă pentru viața și cariera sa. Vinerea trecută, Maria Constantin a susținut primul său concert de muzică clasică, „Dama de pică”, la Liceul de Muzică „George Enescu”, din Capitală, acolo unde a fost urmărită de admiratori, de prieteni, dar și de profesoara sa de canto, Mariana Chihaia, cea care o pregătește pentru examenele de la Conservator. Pe urmă, azi a dat examen de admitere la Conservator.

 

„Am avut pe cine învăța. Mă refer la Maria. Am avut material bun”, ne-a dezvăluit Mariana Chihaia, profesoara de canto a Mariei Constantin, cea care a pregătit-o pentru examenele de la Conservator.

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile. Dacă informațiile sursei noastre sunt corecte, Marcel Toader va fi prezent în emisiunile celeilalte televiziuni, va urma un razboi al declarațiilor, pentru ca, mai apoi, să aibă loc și o mare împăcare. Nu știm deocamdată cine își va ajudeca momentul suprem. Probabil că se negociază.


VIDEO/ Planuri de viitor părinte idealist. Vârciu își vrea fiica virgină până la majorat!


 

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News