Concursul „Miss fata de la Pagina 5”, organizat de Libertatea, şi-a desemnat câştigătoarea.
Aceasta se numeşte Mihaela Mihai şi are 25 de ani. Focoasa brunetă a impresionat juriul cu formele ei. Mihaela a câştigat o pereche de silicoane care îi vor fi puse de binecunoscutul doctor Kasem Abu Bakr, dar şi numeroase alte premii.
La final, câștigătoarele competiţiei (locurile 1, 2, 3 și Miss Popularitate) au fost premiate pe podium de către sponsori și au beneficiat de cadouri consistente și vouchere din partea sponsorilor concursului: Clinica Kasem Aesthetic, Bellinda, Mexton, Miss Grey, Minelli Boutique, Restaurant Cocosu’ Roșu, AmpliFitness by Bodyform, www.parfumeriamea.ro, www.artist-touch.ro (by Gabriela Mirea).
Cel mai important concurs al toamnei a fost organizat de Libertatea la Princess Club din Capitală. La eveniment au participat şi numeroase vedete, care au făcut şi parte din juriu: Bianca Drăguşanu, dr. Kasem Abu Bakr, Roxana Vancea, Natalia Mateuţ, Rodica Miron şi Oana Craioveanu.
De altfel, celebra Bianca Drăguşanu a fost cea care a urcat pe podium şi a anunţat câştigătoarele.
Pe scenă, spectacolul a fost unul incendiar, condimentat cu dansuri care mai de care mai provocatoare. De asemenea, frumoasa Antonia a încins atmosfera în club, imediat după încheierea concursului.
Evenimentul organizat de Libertatea a fost unul la superlativ.
Foto: Dan Bistriţeanu

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări

miss2_02.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO

Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea

'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro

"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI