Spre deosebire de petrecerea fastuoasă din 2014, în timpul căreia prințului i-a fost cântat obișnuitul „Happy Birthday” de către Gărzile Irlandeze de la palat, cea de-a doua sa aniversare va fi sărbătorită mai discret.
Se pare că petrecerea va avea loc la reședința Prințului William și al lui Kate Middleton, iar Regina Elisabeta nu va mai fi invitat special, cum s-a întâmplat anul trecut.
Vor fi prezenți bunicii din partea mamei, Michael și Carole Middleton, mătușa Pippa, nașii și câțiva prieteni. Din păcate, Prințul Charles și Ducesa de Cornwall vor lipsi, întrucât aceștia se află într-o vizită în zona de Sud a Angliei.
Totodată, este posibil ca însăși tatăl sărbătoritului să lipsească, având în vedere că acesta a început să lucreze recent ca pilot de elicopter pentru serviciul aerian de ambulanță al regiunii de Est a Angliei.
Familia Ducesei de Cambridge conduce o afacere de succes care are în vedere vânzarea obiectelor destinate organizării de petreceri, așa că, profitând de acest ajutor, soția Prințului William a decis să pregătească chiar ea petrecerea fiului său.
Sursă foto: northfoto.com.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană