Fiul cel mic al dictatorului Nicolae Ceaușescu, Nicu Ceaușescu, care a fost coleg de facultate cu prezentatoarea meteo Romica Jurca, a avut numeroase relații amoroase pe durata vieții. Însă, marea dragoste a celui supranumit Prințișorul a fost Donca Mizil, sora cunosctului Serghei Mizil și fiica fostului demnitar comunist Paul Niculescu- Mizil (1923-2008), care a ocupat, în diferite perioade, până în 1989, funcţii înalte în partid şi în guvern.

Însă, povestea de dragoste dintre Donca Mizil și Nicu Ceaușescu, care era poreclit degetarianul în copilărie, n-a avut un final fericit, cei doi ajungând să se departă în urma unor probleme din familia tinerei, după cum explica politologul Vladimir Tismăneanu.

Marea dragoste a lui Nicu Ceaușescu. De ce s-a despărțit Prințișorul de Donca Mizil

“Iubirea cea mare a tânărului Nicu a fost Donca, fiica ideologului partidului, Paul Niculescu-Mizil. Mi-i amintesc pe Nicu şi pe Donca, prin 1969, la reuniunile care aveau loc în clădirea de sport a liceului nostru, la etajul întâi.
(…) O staţie de amplificare transmitea cântecele epocii, Beatles, Animals, Bee Gees, Simon & Garfunkel, Sonny & Cher, Rolling Stones, Creedence Clearwater Revival.
(…) În fiecare zi, Nicu se ducea să o ia pe Donca, mai mică decât noi cu doi ani, de la Liceul Caragiale din Piaţa Dorobanţi.
(…) Fapt este că Elena Ceauşescu nu vedea cu ochi buni relaţia cu Donca şi că a făcut tot ce putea – şi putea enorm – pentru a pune capăt acestei legături.
(…) După un moment cumplit pentru Donca şi familia ei, cei doi tineri s-au despărţit definitiv. Donca fusese poate singura persoană care îi putea spune lui Nicu absolut orice, pe care o asculta şi de a cărei părere ţinea seama”, dezvăluia Vladimir Tismăneanu.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

 

 

Antipatie totală din partea Elenei

 

 

Motivul antipatiei Elenei Ceauşescu faţă de Donca ţine – ca şi în cazul Iordanei Borilă, prima soţie, între anii 1970-1988, a lui Valentin, fratele mai mare al lui Nicu – de semnele unei obsesii tot mai mari pentru “nobleţea” sângelui unei posibile nurori şi, prin urmare, viitoare membră a proiectatei “dinastii” prezidenţiale. “Dacă în cazul Iordanei, Elena Ceauşescu avea rezerve legate de originea ei etnică, despre Donca se spunea că ostilitatea ar fi provenit din convingerea Elenei că era un copil înfiat, a cărui ereditate ar fi fost necunoscută”, mai spune Tismăneanu.


Citește și: VIDEO/ România, țara adoptivă pentru muncitorii din Asia. Importăm forță de muncă din Sri Lanka şi Vietnam


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
FANATIK.RO
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI