De la «Big Brother» La Teatru şi Film

După ce-a absolvit Facultatea de Litere, Andreea şi-a anunţat părinţii că se întoarce pe băncile şcolii, de această dată la Teatru şi Film, pentru că asta e adevărata chemare. În plus – susţine Mihai Bendeac, care i-a fost logodnic în urmă cu ceva vreme -, deşi provine dintr-o familie înstărită, a decis să se întreţină singură. Şi a reuşit. “Încerc să trăiesc din meseria mea şi să-mi permit atât cât îmi oferă, fără să apelez la nimeni altcineva. Am avut norocul de a trece dintr-un proiect în altul, de a munci constant, încă de pe vremea când eram la facultate”, ne-a mărturisit actriţa.

Prea ocupată pentru a iubi?

Rolurilor interpretate pe scena teatrului le-au urmat propunerile de a apărea în filme, iar acum, la aproape 32 de ani, Andreea a intrat în ceea ce s-ar putea numi prima ligă a actorilor. E tot mai vizibilă, tot mai căutată de regizorii care au proiecte îndrăzneţe, pentru că, la rându-i, caută provocări, roluri grele, nu personajele facile, volatile. Recent, a filmat pentru două seriale de televiziune, dintre care unul este “Umbre”, difuzat acum la HBO. Are o misiune dificilă în această producţie, în care interpretează o proxenetă, o femeie pe cât de diferită de ea, pe atât de… “fascinant de jucat”, recunoaşte Andreea: “Nico e foarte departe de mine, dar îmi place foarte tare s-o joc şi să pot să înţeleg un mecanism de gândire străin mie”. Momentan, Andreea e dedicată 100% carierei, iar viaţa personală pare lăsată, cumva, în aşteptare. Întrebată dacă iubeşte şi e fericită, ne-a declarat: “Deocamdată, sunt extrem de fericită profesional”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News