S-a mai încheiat o săptămână, iar concurenții continuă să demonstreze că sunt pregătiți să depășească orice provocare oferită de competiție. Au fost adversari, apoi au trecut prin Unificare, dar s-au trezit și cu o schimbare a triburilor. Cu fiecare zi și etapă au învățat că jocul este surprinzător. Însă nimic nu le stă în cale în drumul spre marea finală Survivor România! Aseară, încă o concurentă a plecat acasă. Au mai rămas doar 10 în luptă.
Seara a continuat la Consiliul de Eliminare, acolo unde Tigrii așteptau rezultatul votului celor de acasă. Cu multe emoții, cei trei nominalizați au așteptat să primească de la Daniel Pavel vestea care urma să le schimbe traseul în joc. Cea care a fost eliminată este Mari Fica: „Știam că o să vină și momentul acesta. Sunt extrem de recunoscătoare pentru ce s-a întâmplat aici. Sunt mult mai puternică decât am venit, chiar am evoluat. Am învățat lecții de la fiecare în parte, lecții multe și frumoase. Mulțumesc pentru tot!” .
Cine este Mari Fica de la „Survivor România”
Mari Fica este o cunoscută campioană la atletism, cu peste 120 de medalii câștigate în carieră. „Am venit la Survivor pentru că este o provocare, este o ieșire din arena mea de zi cu zi. Îmi doresc foarte mult să ajut echipa să câștigăm cât mai multe jocuri de aici încolo”, a spus concurenta la „Survivor România”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!