Artistă model pentru multe generații de soliste, Maria Butaciu lasă moștenire piese nemuritoare: “Firule, măi fir de iarbă” ori “Bade, pălărie nouă”. A rămas în branșa muzicală drept un profesionist exemplar, un om modest, care nu a vrut să-și expună viața privată, ci a preferat să se exprime doar pe scenă, în cel mai autentic stil popular.

Alături de ea, până în ultima clipă, a fost prietena ei, Elisabeta Turcu.

În ultimul interviu, acordat Arabellei Ionescu  (FOTO dreapta) la Radio România Antena Satelor, în emisiunea ”Lada de Zestre”, Maria Butaciu spunea ” După atâția ani de activitate neîntreruptă, azi îmi număr binecuvântările: aprecierea și dragostea marelui public, spectacolole de înaltă ținută, zecile de înregistrări la Radio, Televiziune, Electrecord, dar mai cu seamă repertoriul variat ăn care mi-am așezat toate dorurile, bucuriile și emoțiile. O zestre folclorică pe care o las moștenire poporului meu” 

“Făcea parte din familia mea. A fost una dintre cele mai autentice artiste, a trimis mai departe tradiția prin cariera sa. Când doinea doamna Maria uitai de toate”, ne-a declarat Paul Surgiu, pe numele său de scenă “Fuego”, admirator al artistei, una din marile soliste ale muzicii populare autentice.

“Atâta vreme cât pot să cânt, pot să spun ceva cu glasul meu, mă consider tânără”, îi plăcea artistei să spună.

A fost una dintre cele mai importante soliste ale Ansamblului ”Ciocârlia”, mai ales că s-a prezentat cu acesta în întreaga lume, începând cu anul 1961.

Personalitate a culturii românești, Maria Butaciu, care s-a strins la 78 de ani, s-a născut în comuna Salva, Bistrița-Năsăud și a absolvit Liceul de Muzică din Cluj, perioadă în care și-a început cariera la Orchestra populară a Filarmonicii.

În urmă cu puțină vreme s-a stins din viață și marea artistă Ionela Prodan, tot un simbol al muzicii populare românești, mama impresarei și vedetei TV Anamaria Prodan.


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News