Ca în orice casă, şi în casa Andronic, toate zvonurile trec prin “turnul de control”, în acest caz, pe la menajera Stela (Teodora Păcurar), care aude tot şi foloseşte informaţiile pentru a-şi atinge scopul.

Stela are aspiraţii mari, îşi doreşte să apară la televizor, însă e trezită la realitate de mai cerebrala sa mamă, Gina (Maria Buză), bucătăreasa casei. Stela şi Ica (Ştefana Dârzău – cealaltă menajeră), suspină după Luca, nepotul lui Paul Andronic, care nu are ochi pentru niciuna dintre ele.

Stela este curtată fără succes de Ilie (Marius Rizea), şoferul familiei Andronic. Relaţiile dintre servitori şi comentariile lor pe marginea dramei din casa Andronic reprezintă sursa de comedie a serialului.

Gina, personajul pus în scenă de Maria Buză este o femeie cu gura mare, bucătăreasă în casă, care cântă bine, dar care şi-a ratat cariera. Împreună cu fiica ei, Stela, ascunde şi dezleagă mistere şi discută tot, într-o cheie comică ce lipsea din casa Andronic.

“Sunt cea mai fericită că fac parte din acest proiect condus de doamna Ruxandra Ion. Am găsit aici o echipă extraordinară şi trebuie să vă mărturisesc că urmăream şi înainte proiectele dumneaei şi îmi imaginam cum ar fi să fi fost să fiu şi eu acolo.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale
Maria Buză şi Marius Rizea fac parte din distribuția serialului Adela, difuzat la Antena 1

Iată, imaginaţia mea a devenit un fapt real şi, cum spuneam, cu bucurie vă invit să ne urmăriţi. În bucătărie, dragi telespectatori, acolo unde se comentează tot, se bârfeşte mult şi se pun la cale toate lucrurile!”, a declarat Maria Buză.

Ilie este şoferul lui Paul Andronic, dar toată familia îl foloseşte. La rândul lui, află lucruri şi le foloseşte pentru a-şi atinge scopurile.

“Sunt Ilie, mâna stângă a lui Paul Andronic, personajul principal, pentru că mâna dreaptă este Mihai. Undeva la 40 de ani, necăsătorit. Nu ştiu dacă şi-a propus să fie căsătorit. Ilie o iubeşte pe Stela, în tăcere, platonic, ea nu îl iubeşte, doar se foloseşte de el.

Bine, Ilie le cam iubeşte pe toate. Tot ce apare mai tânăr, mai proaspăt, Ilie e primul care abordează problema. Şofer, omul bun la toate, om de încredere, cu farmec, atât cât pot şi eu!”, glumeşte actorul  Marius Rizea.    

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Adevarul.ro
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Observatornews.ro
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI