Îndrăgita solistă, care a ales să-și trăiască bătrânețile în California, Statele Unite, alături de soțul ei și de familia fiicei sale mijlocii, fosta solistă de muzică de petrecere Camelia Filip, se bucură din obiceiurile locului și, în conformitate cu spiritul american, a petrecut de Halloween.
„Ciocârlia” muzicii populare românești nu s-a înspăimântat între atâtea costume mai mult sau mai puțin horror, ba chiar și-a vopsit și ea „penajul” într-o culoare sângerie și a asortat ținutei o cruce mare, menită parcă a ține la distanță spiritele venite de pe lumea cealaltă.
Cântăreața e stabilită de ani buni în America
Cei mai încântați de prezența interpretei au fost nepoții, care nu se așteptau ca bunica să-i însoțească la colindat. E drept că Maria Ciobanu n-a bătut la ușile unor necunoscuți, alături de prichindei, ci doar la cele ale vecinilor, dar chiar și așa, a fost o prezență nonconformistă și plină de farmec.
Maria Ciobanu, care anul acesta a pus punct unei activități muzicale de șase decenii, a suferit în urmă cu trei ani un accident celebral și are probleme respiratorii, iar doctorii i-au indicat clima californiană și plimbările pe malul oceanului. Fiind cetățean american, recomandările i-au venit mănușă. Românii care-i iubesc muzica n-o mai pot vedea cântând acasă, pentru că zborurile cu avionul nu-i sunt recomandate.
CITESTE SI: “Alegeți originalul!” Paul Ciuci își prezintă pe afișe formația drept Compact ®