Recent, Ciocârlia muzicii populare a fost aniversată la Sala Palatului, alături de Stela Popescu, peste 4000 de spectatori răsplătind-o cu aplauze şi cu lacrimi de emoţie.
„Pentru spectacolul de la Sala Palatului am avut emoţii cu o săptămână înainte, nu am putut să dorm câteva zile. Am avut emoţii şi când am avut spectacolul cu Ionuţ şi la festivalul din Râmnicu Vâlcea. Dintotdeauna am avut emoţii; dacă nu aş avea emoţii aş putea mai mult! Emoţiile te ucid. Mi-au dat şi diplome de excelenţă, însă cea mai mare răsplată a mea este aceea că atunci când eu cânt pe scenă, ei cântă piesele în sală după mine. Le ştiu pe toate, iar de asta sunt foarte mândră şi fericită. Îmi dau lacrimile de fericire când văd fericirea din ochii fanilor mei. Nici nu vă închipuiţi cât de frumos este să ştii că atât de mulţi oameni te adoră. Te fac să te simţi cel mai norocos om de pe pământ”, a declarat artista pentru puterea.ro.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Viva.ro
Adevărul despre dispariția lui Liviu Guță! Daniela Gyorfi rupe tăcerea despre artist și spune locul în care s-ar afla, de fapt: "George a vorbit..." Detaliul incredibil pe care a mai ținut să-l facă public: "Am văzut că soră-sa l-a măscărit pe Capatos, de fapt, pe toți, că..."
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
FANATIK.RO
Se construiește un tunel unic în România. Are 1.3 kilometri, e forat printr-un deal și va avea două benzi pe un singur sens
Unica.ro
SECRETUL lui Makaveli, influencerul lui Călin Georgescu, a ieșit la iveală! Incredibil ce s-a aflat acum despre el! Tatăl lui e un fotbalist cunoscut, dar niciunul dintre părinți nu l-a vrut! Amândoi l-au abandonat, iar ce a aflat la 22 de ani despre familia lui depășește orice imaginație! 'E prima dată când spun'
Observatornews.ro
Călin Georgescu va fi interzis la prezidenţiale, cred analiştii. "Este un pericol extraordinar"
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate