Cântăreața de muzică populară Maria Ciobanu, în vârstă de 82 de ani, a stat în ultimii ani mai mult în America. Artista a afirmat că mai vrea să stea cel mult doi ani peste Ocean.
„Mai stau în America un an, doi, cât o vrea Iisus. Anii trec şi îmbătrânim şi le-am spus, dacă se întâmplă să ne ia Dumnezeu zilele, să ne aducă în ţară, că nu vreau să mă înmormânteze acolo, vreau să mă înmormânteze în pământul meu”, a declarat ”ciocârlia muzicii populare româneşti”, potrivit spynews.ro.
Maria Ciobanu a mai explicat că fiica sa, Camelia, în vârstă de 51 de ani, îi va moșteni casa din București în care locuiește împreună cu Mircea Câmpeanu, actualul său soț.
”Când ne-om duce, casa o să-i rămână Cameliei. Ea o să o moştenească, să le dea Dumnezeu sănătate şi să se întoarcă şi ei în ţară. Am la Los Angeles doi nepoţi de la Camelia, Cristian şi Mariana, ea face Masteratul. A absolvit medicina veterinară”, a afirmat artista.
Maria Ciobanu are trei copii: Leontina Văduva, în vârstă de58 de ani, Camelia Filip, în vârstă de 51 de ani, şi Ionuţ Dolănescu, în vârstă de47 de ani.