Maria Constantin nu are nevoie de cineva care să-i facă educație financiară, cu toate că din exterior așa lasă impresia.
„Vreau să spun că toată lumea are impresia că este mangerul meu. El este un contabil foarte bun, știe foarte bine câți bani avem în casă, eu nu știu lucrul acesta. Chiar nu-l știu și nu mă interesează. Eu trăiesc momentul. Sunt fericită astăzi.
Dacă am vrut astăzi să-mi cumpăr ceva sau să mănânc ceva ce mi-am dorit și am avut să-mi permit lucrul acela, înseamnă că sunt foarte fericită. Mâine vedem ce se mai întâmplă. Cam așa sunt eu. Așa funcționez”, a declarat artista pentru Ego.
„Îmi place să am siguranța aia, că știu că sunt bani acolo, dar nu mă interesează cât sunt. Important este să știu că sunt acolo când am nevoie”, a mai spus ea.
„Acum, lăsând gluma la o parte, nu sunt atât de aeriană. E adevărat că nu știu câți bani avem în casă. Așa câți bani am eu știu pentru că îți dai seama cardul este la mine și văd câți bani îmi intră. Mă asigur că au intrat bani de la spectacol, de la evenimente. Am așa de cât de cât o vagă idee. Adică nu te gândi că mă duc și mă arunc așa în vitrină și cheltuiesc fără măsură”, a mai povestit Maria Constantin
Ea spune că nu a ajuns încă în acel punct al carierei sale încât să câștige atât de mulți bani încât să nu mai fie nevoită să țină contul lor: „Dacă aș fi vreo milionară în euro nu m-aș uita la bani. Nu prea mă uit eu acum, dapăi atunci. Dar nu sunt. Momentan mai am ceva până să ajung acolo”.