Maria Constantin a vorbit pentru prima oară despre o perioadă grea din viața ei. După divorțul de Marcel Toader, interpreta și-a ținut viața personală departe de ochii curioșilor.
“Au fost și oameni care nu au avut încredere că voi ajunge aici. Am trecut peste asta și am încercat să îmi îndeplinesc visul.
Am avut foarte multe nopți în care îmi doream să nu mă mai trezesc, plângeam. Sunt momente în viață când trebuie să te întărești, că altfel cazi. Este foarte greu, pentru că meseria noastră este extrem de solicitantă”, a povestit cântăreața, la Star Matinal.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!