„Suntem fericiți, locuim împreună. Anul acesta nu, că nu se știe cum vor sta lucrurile din cauza pandemiei, abia încep cântările, dar la anul ne vom căsători”, a ea declarat pentru Click!
Mai mult, vedeta vrea în curând să devină mamă. „Sunt fericită și bine, și împlinită. Viața mea personală, probabil o să aflați că, na, totul se află.
Mai frumos este așa să aflați puțin câte puțin, nu așa totul dintr-odată, ca și într-o relație. Pui cărămidă cu cărămidă.
Cred că așa a fost în fiecare relație a mea pentru că sunt
un om care își dorește foarte mult o familie, și-a dorit foarte mulți copii și
încă își dorește, am spus chestia asta nenumărate ori, adică acesta a fost
visul meu”, a declarat Maria Constantin pentru Antena Stars.