După ce l-a acuzat pe Marcel Toader că i-a luat toți banii pe care îi strângea pentru a-și cumpăra o casă, Maria Constantin s-a resemnat cu gândul că nu-i va mai recupera și a început, din nou, să facă economii. Se pare că aceste economii au indignat-o pe fosta cumnată, care a acuzat-o pe cântăreață că nu este atentă cu fiul ei și că de Crăciun i-a făcut cadouri neinspirate. „Vorbește lumea, vorbește mult. Nu am ce să comentez și nici nu vreau să vorbesc despre lucrurile astea. Pentru mine este foarte important că sunt sănătoasă, frumoasă sunt, devreme acasă sunt. Uneori. Fiul meu la fel: este sănătos, frumos, este un băiat inteligent și asta contează. Legătura noastră este una specială”, ne-a declarat Maria, mărturisindu-ne că dorința ei cea mare este să poată locui din nou cu băiețelul ei. „În următorii ani, dacă îmi ajută bunul Dumnezeu o să avem și căsuța noastră și o să fie bine”.
Maria Constantin strânge bani
Așa se face că, de când nu mai formează un cuplu cu Marcel Toader, cântăreața se implică mult mai mult în cariera ei artistică și încearcă să obțină cât mai multe contracte. Maria este dispusă să muncească mai mult pentru a reuși să strângă banii necesari pentru casă. „Eu sunt foarte fericită pentru că anul acesta iată am reușit, chiar cu folcorul, să trecem granițele, să cântăm la românii de afară. Pe 1 decembrie am cântat la Londra, în noaptea de Revelion am fost în Italia. Am vizitat și Roma. Mi-am pus o sumedenie de dorințe la Fontana di Trevi. Am aruncat banii, nu toți banii. Am multe dorințe, nu pot doar una”, ne-a mai spus cântăreața.