Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică populară din România.
Olteanca a trăit o viață demnă de pus într-o carte. Și chiar a făcut asta, publicând biografia „Cântec și dragoste”, în 2015, în care a povestit momentele de durere și de chin prin care a trecut până să ajungă o artistă națională.
În 1977, după 7 ani de perseverență, Maria Dragomiroiu a câștigat concursul „Floarea din grădină”, o emisiune de talente cum sunt atâtea celebre astăzi, iar trofeul avea să-i deschidă o adevărată călătorie a succesului. Pe lângă turneele în străinătate, cântăreața a lansat 23 de albume în aproape jumătate de secol de carieră.
„De la copii a început să-mi crească părul așa frumos”
Maria Dragomiroiu i-a povestit lui Denise Rifai în cadrul ultimei emisiuni „40 de întrebări”, la Kanal D, care este secretul podoabei sale capitale impresionante, de zeci de ani, o adevărată marcă personală a artistei. Își spală părul lung de un metru într-un lighean special, pe care îl cară după ea și în turnee.
Se vopsește singură și nu aruncă părul tuns! „Cum să-l arunc când mi-a adus atâta popularitate?! Strâng părul în ghemotoace, ulterior îl tai și-l arunc în iarbă”, a povestit artista.
„Părul e prietenul meu, brand-ul meu. Îl țin strâns, doar pe scenă îl desfac. Da, este brand-ul Maria Dragomiroiu. Mă simt cea mai mândră când lumea mă admiră. Merg la diferite evenimente și sunt dorită cu părul despletit”, s-a destăinuit artista.
„Mie mi-a crescut părul de când am avut cei doi copii. i-am avut la 11 luni și 4 zile unul de celălalt, acum 44-45 de ani. O femeie pierde calciu cât e gravidă, dar eu am avut. Și mi-a crescut părul. Dumnezeu a vrut asta pentru mine. De atunci, de la copii, a început să-mi crească părul așa frumos.” Maria Dragomiroiu:
„Am grijă să nu mă îngraș, stau cu cântarul lângă mine”
Maria Dragomiroiu a vorbit și despre cum își menține tonusul odată cu înaintarea în vârstă. „Nu este un secret, încerc să mă bucur de tot ceea ce este frumos, că destule sunt urâte în viață. Am grijă de mine, cum ar trebui să aibă orice om. Așa vezi lucrurile mai optimist, iar lucrurile au o rezolvare. Nu este ușor să lupți cu timpul, dar să te respecți”, a spus aceasta.
„Am grijă de părul meu, nu e ușor, dar o fac cu dragoste. Am grijă să nu mă îngraș, stau cu cântarul lângă mine. Mă rețin de la foarte multe, pentru că-mi place să mă simt bine când mă uit în oglindă. Bebe Mihu (n.red, soțul) a avut ideea să facem niște poze pe plajă la Miami, am făcut și niște poze în apă”, a mai povestit artista.
Ce cosmetice folosește: „Nu lucruri sofisticate și scumpe”
Femeia de 67 de ani a explicat și care sunt ritualurile ei de frumusețe. Și recomandă reprezentantelor sexului frumos să se țină de ele. „Nu mă costă mult. Nu merg la salon, fiindcă n-am timp. Mă dau pe față cu tărâțe de făină amestecate cu mălai, se face o piele fină… Nu lucruri sofisticate și scumpe, ce găsesc pe la farmacie, o cremă mai grasă că am tenul uscat”, a povestit aceasta.
A menționat și tratamentele de salon la care se supune. „Mai fac o «injecțioară» la față, mai un peeling, mai îmi face una, alta, mărunte. În buze nu mi-am băgat niciodată nimic. Cel mai rău se vede acolo la o femeie, nu o avantajează. Aveți grijă să fiți frumoase! Este bine să te bucuri de lucrurile mici, mărunte, toate sunt deșertăciuni. Când ai bani, devii lacom sau îi investești în lucruri bizare. Nu-mi trebuie decât sănătate ca să pot munci, ca lumea de mijloc, acolo mă simt eu cel mai bine”, a conchis Maria Dragomiroiu.