FOTO EXCLUSIV/ De 4X bunică! Maria Dragomiroiu cum nu a mai fost văzută vreodată!Este vorba de Daniel (3 ani), Ana (7 ani), Maria Alexandra (8 ani) și Ilinca în vârstă de 12 ani, nepoții dăruiți de Ileana și Mircea, copiii crescuți de cuplul Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu, care, anul acesta au sărbătorit 25 de ani de la nuntă și 30 de când formează unul dintre cele mai trainice și invidiate cupluri din grădina muzicii.

Solista cu cel mai lung păr, aspect ce-i dă un caracter disctinctiv inconfundabil, ca și vocea și originalitatea sa interpretativă, Maria Dragomiroiu (61 ani) se lasă așteptată mai ceva ca Moș Crăciun de nepoțeii săi,  căci  iarnă de iarnă se află peste Ocean cu angajamente concertistice. Însă momentul în care artista și soțul său revin în țară concurează cu Crăciunul fiind cea de-a doua sărbătoare mare la capitolul cadouri.

Soție, mama și bunică, artista este obsedată să-și tină familia unită, sub același acoperiș, în generoasa casă a sa din nordul Bucureștiului. Spațiu făcut pentru întreaga familie unde au loc toate petrecerile aniversare și sărbătorile în familia Mihu!

CITESTE ȘI: Maria Dragomiroiu a descoperit rețeta tinereții veșnice! La 61 de ani, ca la 30!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro

Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Cele mai avantajate zodii în februarie 2025. Se anunță zile cu bani și săptămâni întregi de noroc pentru 3 nativi
FANATIK.RO

Pamela Anderson, în centrul atenției la prezentarea colecției Dior Haute Couture! Cum arată ținuta elegată și chic purtată de actriță. FOTO
Elle.ro

Cum arată impresionanta vilă de la Snagov a lui Serghei Mizil. E estimată la aproape 1 milion de euro! Imagini din interior / FOTO

Bonusuri de pensionare de 18.000 de euro. O companie de stat şi-a tratat regeşte 1.300 de angajaţi în ultimii 2 ani
Observatornews.ro
Bonusuri de pensionare de 18.000 de euro. O companie de stat şi-a tratat regeşte 1.300 de angajaţi în ultimii 2 ani
Horoscop 30 ianuarie 2025. Racii intră într-o perioadă de progres care va conta pentru viitorul lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI