Maria Dragomiroiu a fost una dintre prietenele bune ale regretatei cântărețe de muzică ușoară Mădălina Manole. Timp de 17 ani au făcut duete și au fost împreună în turnee. „Omul se cunoaște la bani și la drum lung. Mădălina a fost sora mea mai mică”, a declarat de multe ori cântăreața de muzică populară.
România a fost șocată pe 14 iulie 2010, când aceasta s-a sinucis, chiar în ziua în care împlinea 43 de ani.
Maria Dragomiroiu, ajunsă la 67 de ani, plânge și acum soarta prietenei sale. Denise Rifai a chestionat-o pe celebra cântăreață de muzică populară cu ocazia emisiunii „40 de întrebări”, la Kanal D, vizavi de relația pe care a avut-o cu Mădălina Manole.
„Omul de lângă ea n-a iubit-o destul ca să o salveze”
Tonul a devenit grav atunci când a fost evocată imaginea celei alintate „fata cu părul de foc”. „Îmi pare rău că a plecat așa. A fost sora mea mai mică, ne-am spus și bune, și rele. Am învățat una de la alta, Mădălina a însemnat mult. A acceptat și sfaturile mele. Ea a fost o fire depresivă. Era exigentă cu ea, își iubea enorm familia, dar sunt convinsă că ceva a canalizat-o spre acest destin. Ea simțea că ceva… Ea spunea că asupra familiei ei apasă un blestem, că s-ar putea să moară tânără. Nimeni n-a fost lângă ea. Mama era departe, se recăsătorise, iar omul de lângă ea nu a iubit-o destul încât să o salveze”, a comentat Maria Dragomiroiu.
„Ceva era în neregulă”
Rămân reproșurile tardive după 12 ani. „Eu, dacă aș fi știut, aș fi luat-o la mine. Dar nu mi-a spus. Ceva era în neregulă cu ea, înainte cu o zi de nunta ei a plecat de la noi din casă la Botoșani și nu ne-a spus. Dacă aș fi știut prin ce trece ea, aș fi reacționat. Mă rog pentru sufletul ei. Era nefericită, n-a mai putut s-o ducă, fiind o fire mai depresivă. Nimeni n-a ajutat-o să iasă la lumină”, a spus artista.
„Păcat! Era la îndemâna cuiva care știa lucrul acesta, toată lumea din familie știa ce vrea să facă și n-a ajutat-o nimeni. Dumnezeu s-o odihnească!”, a conchis Maria Dragomiroiu.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!