„Cu aceste poze, totul a fost o întâmplare. Am avut spectacol în Miami, suntem în turneu, dar pe 26 o să vin acasă. A fost singura zi când am avut spectacol în Miami și a fost o zi cu soare. Draga mea prietenă și colegă, Mioara Velicu, mi-a spus să mergem la ocean să facem câteva poze. Eu merg în fiecare an la mare, pe litoral și de 20 de ani, nu am băgat piciorul în apă.
Acel costum este al Mioarei. Prima dată nu am vrut să îl îmbrac pentru că eu sunt om mai pudic, nu îmi place. Până la urmă m-am îmbrăcat cu el, pentru că și soțul meu și ceilalți prieteni mi-au spus că îmi stă foarte bine. Și așa au ieșit. Eu sunt o iubitoare de selfie-uri, țin cont de lumina soarelui”, a povestit artista, potrivit Wowbiz.
Maria Dragomiroiu a aflat de reacția lui Cătălin Botezatu și a ținut să îi transmită un mesaj. „Chiar voiam să îi mulțumesc în mod special pe pagina dumnealui. Îi mulțumesc din toată inima pentru apreciere. Mă bucur că a văzut că sunt un om, într-adevăr la 66 de ani, care arată bine, pentru că mă întrețin, am grijă de mine. (…)
Nu îl cunosc personal. Ne-am întâlnit de câteva ori, ne-am salutat, am stat de vorbă câteva cuvinte, dar nu ne știm ca prieteni. Eu îl apreciez, l-am apreciat toată viața pentru tot ce a realizat și a făcut și îi mulțumesc pentru că este un om care știe ce spune pentru că asta îi este meseria și faptul că a vorbit frumos și a considerat că sunt un exemplu pozitiv pentru tineri”, a declarat Maria Dragomiroiu pentru sursa citată.