Prezentatoarea știrilor din sport de la Prima TV a postat în mediul online mai multe fotografii în care apare îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată pe burtă. Pare că a trecut deja de primul trimestru de sarcină.

„Anul acesta am primit cea mai mare binecuvântare: m-am căsătorit și voi deveni mamă”, a scris Maria Iordănescu, pe Instagram.

maria-iordanescu-insarcinata-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

În fotografiile distribuite, ea apare alături de Teodor, soțul ei, dar și de Edi și Alex Iordănescu, frații ei.

Povestea de iubire dintre Maria Iordănescu și Teodor Măgureanu

Maria Iordănescu a fost convinsă de Teodor încă din prima lor lună de relație. „Soțul meu m-a cucerit în primul rând prin caracterul frumos, prin educația pe care a primit-o din familie, prin inteligență și prin bunul simț, aspectele cele mai importante din punctul meu de vedere la o persoană.

Așa mi-l și imaginam pe viitorul meu soț și iată că s-a și îndeplinit, ba chiar mai mult decât speram”, a declarat într-un interviu pentru ciao.ro vedeta, care e prezentatoarea știrilor din sport la Prima TV.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Totodată, ea a mărturisit că și-a păstrat numele de familie după căsătorie, dar a luat și numele soțului. Acum, în acte, ea e Maria Iordănescu Măgureanu. „Am simțit că este omul cu care voi rămâne toată viața după prima, a doua lună de relație. Și asta pentru că era departe de orice alt om întâlnit până în acel moment.

Am păstrat numele meu de familie, dar l-am preluat și pe cel al soțului și nu, nu au existat discuții pe această temă. A fost ceva care a venit… firesc”, a mai spus ea.

Întrebată cum e relația lor după 6 luni de mariaj, Maria Iordănescu a mărturisit că soțul e cel care îi face des surprize. „Soțul meu mereu mă surprinde frumos, îmi cumpără flori frecvent fără vreo ocazie specială și zilnic îmi face complimente. Însă cele mai frumoase gesturi romantice și momente frumoase le ținem pentru noi; altfel, cred că și-ar pierde din farmec”, a mai zis ea pentru ciao.ro.

Maria Iordănescu și Teodor Măgureanu s-au căsătorit în luna mai a acestui an. De la cununia religioasă a fiicei lui Anghel Iordănescu nu a lipsit Gigi Becali.

Rochia ei de mireasă a fost una spectaculoasă, cu o trenă lungă de șapte metri. Și buchetul de mireasă a fost unul special, din trandafiri albaștri, asortat cu rochiile domnișoarelor de onoare.

Cum a fost manipulată administrația Trump de trimisul lui Putin în negocierile pentru încetarea focului în Ucraina
Recomandări
Cum a fost manipulată administrația Trump de trimisul lui Putin în negocierile pentru încetarea focului în Ucraina
Maria Iordănescu e însărcinată. Primele imagini și declarații despre sarcină: „Anul acesta am primit cea mai mare binecuvântare”

De la biserică, mirele și mireasa, alături de familie și de invitați, s-au îndreptat spre restaurantul unde a avut loc petrecerea. Locația a fost decorată cu multe flori, cu ghirlande. Atmosfera de la petrecere a fost întreținută în prima parte de Wilmark, iar mai apoi de trupa Gipsy Casual. Mireasa a dansat toată noaptea alături de invitați și s-a simțit în largul ei în a doua rochie, una cu crăpătură adâncă pe picior.

Maria Iordănescu e însărcinată. Primele imagini și declarații despre sarcină: „Anul acesta am primit cea mai mare binecuvântare”

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI