Concurenta de la „Asia Express” a încercat să mai negocieze, însă nu a reușit să obțină mai mult.

„Mi s-au oferit doar 10 cămile. Am spus că mai negociem după”, a declarat Maria Speranța la „Asia Express”. Toți concurenții au început să râdă, mai puțin Lidia Buble, care spera să fie ea prima cerută, să fie ea prima care se căsătorește.

„Înaintea mea. Vai! Sunt neagră de supărare acum”, a spus Lidia Buble, în glumă.

maria-speranta-ceruta-in-casatorie-asia-express-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

S-a zvonit că Maria Speranța și Franci ar fi avut o relație

După difuzarea edițiilor „Asia Express” din Georgia au apărut zvonuri cum că între fiul Patriziei Paglieri, Francesco, în vârstă de 22 de ani și fata actriței Adriana Trandafir, Maria-Speranța, de 21 de ani, ar fi ceva mai mult decât o relație de amiciție. Franci a spus adevărul despre prietenia cu tânăra Maria.

„Am ieșit împreună după emisiune. Nu am ieșit la un date, am ieșit ca prieteni și cu alte persoane din cadrul emisiunii. Ea oricum avea prieten, bine, ea îmi spunea mie că nu se înțelege bine cu prietenul ei și tot așa”, a spus Francesco, potrivit Fanatik.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

„La hotel am stat cu mamele, dar când ne-am căutat cazare, normal că am stat împreună, nu puteam să avem fițe, că vrem paturi separate sau altceva. Oricum nu aveam nicio treabă. Eram prieteni dinainte de emisiune.

Nu ne gândeam la ceva între noi, mai ales că eram prieteni. Nu mă gândeam să întrecem măsura. Am fi făcut-o mai mult de dragul show-ului, dar mi se părea. Ne-am gândit la un moment dat să facem o chestie la mișto, dar doar pentru show, să ne prefacem că facem ceva acolo. Nu s-a întâmplat nimic între mine și Maria-Speranța. Chiar vorbeam și spuneam că după o să continue cu miștouri din ce în ce mai tare, pentru că o să facem echipă și normal că o să ne căutăm cazare împreună.” a mai adăugat Francesco.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI