Deşi situaţia se agravează pe zi ce trece, Marian Dârţă speră într-o minune şi urmează să se opereze, din nou, după Paşte. Intervenţia pe care trebuie să o facă este însă una extrem de complicată şi puţini sunt medicii care se încumetă să o facă.

Totuşi, fostul stilist, care se roagă în fiecare secundă pentru viaţa lui şi care stă mereu cu o candelă aprinsă, are încredere că totul va fi bine.

„Mă simt ca o legumă, mă simt epuizat. De o lună şi jumătate sunt internat într-un spital privat. Acolo este un centru de boli paliative. Am avut nişte dureri cumplite, pentru că tumoarea mi-a crăpat şi mă pansează şi de două ori pe zi. Figura mi-e strâmbă, ochiul stâng mi-a ieşit din orbită. După Paşte trebuie să mă operez din nou”

Urmărește-ne pe Google News