În prezent, Marian Drăgulescu e într-o relație cu Simona, de profesie inginer. Cei doi nu sunt căsătoriți, dar acum ceva vreme dezvăluiau că au planuri de nuntă. „Ne dorim copii. Bineînţeles că vrem să fim un cuplu şi din punct de vedere legal, să ne căsătorim. Le luăm uşor, nu ne grăbeşte nimeni, nu ne aleargă nimeni. Important este că noi ne simţim bine. Viaţa e frumoasă şi merită trăită. Cred că sportul te învaţă foarte bine acest lucru.

Am avut şi multe ratări, dar am trecut peste. Întotdeauna am încercat să-nvăţ din lucrurile pe care le-am greşit şi să îmbunătăţesc pe viitor”, a mărturisit Marian Drăgulescu la Pro TV.

Relația sportivului e stabilă, așa că Marian Drăgulescu a dus-o pe iubită la ziua fostei lui soții. Larisa Drăgulescu a împlinit 37 de ani și cu aceasta ocazie a dat o petrecere la care i-a avut drept invitați și pe Marian, și pe Simona. Cei trei au făcut chiar și o poză împreună, semn că se înțeleg foarte bine.

Într-un interviu pentru Antena Stars, Larisa Drăgulescu a dezvăluit că Marian are o relație foarte bună cu copiii lor. De 14 ani ei au divorțat, dar au păstrat legătura. „Ne înțelegem foarte bine acum. Relația lui cu copiii este foarte bună. Am făcut un grătar. La noi este ceva normal, nu suntem la primele relații. (…)

Mi-a făcut o părere foarte bună. (n.r. – actuala iubită a lui Marian Drăgulescu). Mi se pare că este o femeie foarte calmă, opusul față de cealaltă soție, Corina, și nu a intervenit în nicio discuție între mine și Marian. Foarte ok din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut și în comportamentul lui Marian, cel puțin de când e cu ea, făcând o comparație față de relația lui anterioară sunt diferențe uriașe vis-a-vis de copii. Este mult mai atent, a venit cu cadouri, înainte nu venea cu cadouri.”, a declarat Larisa Drăgulescu, conform spynews.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Motivul pentru care soțul Larisei Drăgulescu a lipsit de la petrecere

În luna aprilie a acestui an, Larisa Drăgulescu s-a căsătorit cu Bogdan-Marian. Actual soț al acesteia a lipsit de la petrecere, pentru că e plecat în Germania, acolo unde lucrează. „O să facem așa un mini-party, dar mai mult în familie, împreună și cu fostul meu soț, cu actuala lui parteneră, cu finii pe care i-am cununat împreună cu Marian, fără soțul meu. El este plecat în Germania, va fi și el online”, a spus Larisa acum câteva zile la Pro TV.

Larisa Drăgulescu: „Îmi vând corpul, dar nu mă interesează”

Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, Larisa Drăgulescu a vorbit și despre modul în care face bani în prezent. Ea activează pe o platformă cu filmulețe pentru adulți, lucru pe care l-a recunoscut în repetate rânduri. De asemenea, Larisa Drăgulescu mărturisește că nu i-a fost greu să le spună copiilor săi cu ce se ocupă, pentru că are o relație foarte deschisă cu aceștia, iar ei o susțin necondiționat.

„Activez pe o platformă pentru adulți, dar nu intru în live cu ei. Eu le fac filmulețe interzise minorilor și cam atât. Fac și poze. O fac din ianuarie 2021. Înainte lucram în cluburile de noapte din Germania, a venit pandemia și am decis să mă retrag. Așa mi-a venit ideea să lucrez pe aceste platforme online (…) Îmi vând corpul, dar nu mă interesează, fiecare face ce își dorește. Sunt fericită, câștig bine. Pentru mine nu este nimic rău, nu înțeleg de ce unii se agită atât”, a spus Larisa Drăgulescu în emisiunea „La Măruță”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News