Marian Drăgulescu a spus că a lăsat totul să decurgă de la sine și nu a forțat nimic, iar cererea în căsătorie a venit la momentul potrivit, ca dovadă fiind și fericirea de pe chipul Simonei.
De asemenea, Marian Drăgulescu a dezvăluit că își mai dorește copii, însă a spus că nu poate să controleze acest lucru.
„Noi formăm un cuplu de atâția ani. Am simțit că este nevoie și de pasul acesta și l-am făcut când am simțit. Deși presiuni au fost după a doua lună, din partea prietenilor, familiei. (…) Ne dorim (n.r. – copii). Acest lucru nu depinde de noi.
Ne mai întreabă lumea, dar, cum spuneam, nu depinde de noi. Nu e o tipă conflictuală, este o tipă foarte sociabilă”, a declarat Marian Drăgulescu, la Star matinal e pe val, potrivit Spynews.
Cum și-a cerut iubita în căsătorie
Marian Drăgulescu a pregătit un moment impresionant când a cerut-o de soție pe Simona. Momentul emoționant a avut loc în Cappodocia, la înăltime.
„Cu vreo trei luni înainte am planificat cererea în căsătorie. Bineînțeles nu se aștepta pentru că a fost ca o vacanță binemeritată după foarte multă muncă. Nu se aștepta la așa ceva. A fost o surpriză și pentru mine.
A fost pentru prima dată când am urcat într-un balon, a fost prima dată și pentru ea. Aveam emoții pentru că ei îi este frică de înălțime, dar totul a fost extraordinar de frumos. Am cerut-o la răsărit, chiar înainte să se termine călătoriă cu balonul (…) A fost un moment emoționant. A fost foarte frumos”, a spus Marian Drăgulescu, potrivit sursei citate.