Astfel, Marian Drăgulescu va evolua la paralele alături de David Puicea (12 ani), din București, Nicolae Voiculeț o va acompania la nai pe Alexandra Șerban (14 ani), din Covasna, care vine să bată toaca, Cezar Ouatu va cânta împreună cu David Petre (11 ani), din București, în cadrul unui moment de muzică și umor, pe când Călin Geambașu va bate la tobe alături de fiul său, Davin (9 ani).

Copii talentați din România vor urca sâmbătă, 25 august, de la ora 20.00, pe scena de la “Next Star”, în finala de popularitate a celui de-al nouălea sezon al show-ului prezentat de Dan Negru. Telespectatorii Antenei 1 vor decide cine este câștigătorul Trofeului de popularitate și al premiului de 5.000 de euro, votându-și preferatul la numărul de sms 1272. Jurații Pepe, Lidia Buble și Dorian Popa vor avea de această dată doar un rol consultativ.

Citește și

O româncă escaladează unul dintre cei mai periculoşi munţi ai lumii pentru a-i ajuta pe copiii cu boli incurabile

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News