În urmă cu câțiva ani, liderul uneia dintre cele mai îndrăgite trupe de la noi, Direcția 5, decoperea pictura, iar această artă avea să-i umple o parte a timpului lăsat liber de pasiunea pentru muzică. În 2017 a avut și prima expoziție, o confirmare a talentului său, iar în scurtă vreme a și început să-și vândă tablourile, pe sume deloc neglijabile – între 800 și 5.000 de euro lucrarea.
De un timp încoace, Marian Ionescu a descoperit o nouă modalitate de exprimare artistică, tot prin pictură, dar nu pe pânză, ci pe mobilă și pe decorațiunile din fier forjat! În dorința de a avea un cămin cât mai cald, când nu se află la concerte, muzicianul se plimbă cu tuburile de culori prin casă, pentru a da o notă personală vilei unde locuiește.
Marian Ionescu a lăsat tablourile și s-a apucat să picteze prin casă!
Vedeta știrilor de la Antena 1 Octavia Geamănu, soția rockerului, l-a surprins în fotografii pe Marian așezând vopseluri pe blatul măsuței de cafea din living și pictând pe îndelete balustrada scării interioare. Așa cum Picasso a avut perioada albastră, se pare că artistul nostru e în perioada mov, această culoare regăsindu-se obsesiv în toate lucrările sale domestice.
Tot Octavia l-a surprins și pe juniorul familiei copiindu-și tatăl și a dat de înțeles că nu-i tocmai fericită; ca orice copil, Andrei nu dă o direcția clară vopselurilor, ci o imprimă pe unde apucă și pe unde ajunge cu mânuțele! Lucrările băiețelului sunt, așadar, o formă de exprimare liberă și greu de curățat, oricât de bun ar fi detergentul ales de mami…
CITESTE SI:VIDEO:VIDEO/ Ion Dichiseanu a jucat primul rol, într-o magazie, unde vecinii plăteau 1 leu intrarea! Confesiunile actorului de 85 de ani