Sunt celebri printre vecinii din cartier
El spune că deţine şi un secret al trăiniciei relaţiilor. “Trebuie să ţii focul aprins. Dar, în primul rând, trebuie să ai pentru cine. Noi zilnic învăţam să ne reîndrăgostim şi nu scăpăm nici o sărbătoare pentru a ne aminti acest fapt. Nu ne-am minţit niciodată, iar certurile ne-au unit mai mult”, a adăugat Marian, sub privirea aprobatoare a Dorinei. Iubirea lor e celebră în cartierul unde locuiesc şi, de fiecare dată, apariţia lor zâmbitoare, cu mâinile împreunate, atrage priviri admirative chiar şi din partea celor mai posaci trecători.
Sunt împreună tot timpul, atât acasă, cât şi pe scenă
Împreună acasă, în viaţa privată, Marian şi Dorina Paraschiv Nistor sunt nedespărţiţi chiar şi pe scenă. Ei duc mai departe titulatura de Savoy, cel mai longeviv brand muzical din muzica românească.
“Cântăm şi pop, şi populară, împreună avem 15 albume lansate în toată cariera noastră”, mărturiseşte Marian Nistor care are gânduri mari pentru anul în curs. “Îmi doresc un spectacol mare în acest an în care eu împlinesc 50 de ani de carieră muzicală, iar soţia mea – 30”, s-a destăinuit Marian. El îşi admiră atât de mult soţia, încât i-a compus şi o piesă.
Iar refrenul melodiei spune tot: “Am pierdut averi în timp, am pierdut şi funcţii mari, am pierdut bobul în spic. Dacă mă iubeşti, Dorina, eu nu am pierdut nimic” (melodia “Baladă pentru Dorina”). Şi încheie certându-şi soţia pentru faptele sale: “Vinovată eşti numai tu că mă iubeşti!”.