“Acest album este alcătuit din cele mai iubite cântece din înregistrările mele de-a lungul timpului, o selecţie din melodiile care au ajuns la sufletul iubitorilor de muzică populară. Albumul reprezintă un cadou pentru iubitorii de folclor, dar şi pentru aniversarea mea de ieri!”, ne-a spus artista despre cel de-al 13-lea CD al său.
Mariana Ionescu Căpitănescu susţine că părinţii săi i-au insuflat dragostea pentru cântecul popular, deşi, o vreme, ea era ferm convinsă că va ajunge ospătăriţă. “În casa noastră, solista Maria Ciobanu a fost foarte iubită, iar eu i-am învăţat cântecele, notam versurile de la radio şi le reţineam foarte repede. Am divinizat-o de mică”, afirmă Mariana. Solista are foarte multe costume populare şi chiar dacă nu apucă să le poarte pe toate, le păstrează pentru copiii ei, Anthony (12 ani) şi Tara (2 ani). “Ei sunt minunile din viaţa mea şi au talent amândoi. Băiatul face pian şi canto, este solist la Corul de copii al Filarmonicii Oltenia, iar fetiţa, când ascută muzică populară, joacă şi mă imită cum cânt sau cum gesticulez pe scenă”, mai spune ea. Cântăreaţa şi-a găsit sufletul-pereche peste Ocean, pe inginerul şi omul de afaceri Dan Căpitănescu: “E un om cu un suflet de aur şi bărbat bine! Suntem împreună de 17 ani”.

Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea
Recomandări
Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea

Libertatea îţi aduce mâine un CD cu cele mai frumoase piese ale solistei

Mariana Ionescu Căpitănescu e măritată cu un inginer din Canada

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.