Înainte de ani 2000, mai exact în 1997, Mariana Moculescu apărea pe micul ecran în calitate de prezentatoare de știri. Lucra chiar la Antena 1 pe când s-a aflat că ea și soțul, Horia Moculescu, vor divorța. Acum, într-un interviu pentru Impact, vedeta a declarat că în urma neînțelegerilor cu soțul, care s-a prezentat unde ea lucra, sefii de la respectivul post de televiziune au pus-o să-și semneze demisia.
„Horia mi-a făcut mult rău. A intrat în biroul șefilor și le-a zis «Dați-o afară pe Mariana!», au fost și martori, nu poate nega. Apoi, am fost chemată și mi s-a adus la cunoștință că trebuie să demisionez, că mă aflu în acest scandal devenit public și că un știrist nu are voie să fie implicat în astfel de probleme. Ce-i drept, la Antena 1, îi dădeau afară pe cei care erau implicați în scandaluri”, a povestit Mariana Moculescu.
Mariana Moculescu e de părere că aceasta a fost răzbunarea fostului ei soț. „Mi s-a spus că are relații peste tot, că îmi va face rău. Nu am crezut și uite că acei oameni aveau dreptate. Horia m-a lăsat fără pâine, n-am mai găsit un alt loc de muncă în televiziune, cariera mea s-a oprit atunci, din vina fostului meu soț, Horia Moculescu. Apoi tot el m-a invitat la tribunal ca să ia toată casa, apartamentul în care am locuit împreună, din zona Parcului Cișmigiu. Acum îl are pe tot, să fie mulțumit”, a mai adăugat ea în același interviu.
Mariana Moculescu are 53 de ani
Mariana Moculescu a dezvăluit cu ce se ocupă acum, la 53 de ani. A revenit din străinătate de câteva luni și are o stabilitate din punct de vedere profesional. Locuiește în București, aproape de fostul soț și de fiica Nidia.
Aceasta lucrează la o agenție imobiliară, dar are mari planuri de viitor. Își dorește să aibă propria firmă, să devină antreprenoare. „Colaborez cu un prieten care are o agenție de imobiliare. Am posibilitatea să îmi plătesc chiria, cât și restul cheltuielilor. Momentan sunt în standby, îmi doresc să am ceva al meu, o firmă a mea.”, a declarat Mariana Moculescu pentru redactia.ro.
Pe Calea Victoriei locuiește acum, foarte aproape de Horia Moculescu și de fiica Nidia, cu care are o relație bună. Nu și-a cumpărat un apartament, ci l-a închiriat.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!