Mariana Moculescu crede că invitaţiile la cafea, pe care Leo i le-a tot făcut în ultima vreme, au ca scop o împăcare între ea şi Cristi Marin. “Leo s-a împrietenit cu Cristi şi mă tot sună să mă invite la o cafea, sub diverse pretexte. Văzând că-l tot refuz, mi-a spus la telefon că are ceva important să îmi comunice, că vrea să mă avertizeze cu privire la Cristi. Vezi Doamne, acesta i-ar fi spus lui că vrea să mă omoare, după care să se sinucidă. I-am transmis lui Leo să nu mai încerce să mă împace cu Cristi. Să-l lase, că a mâncat destul de pe urma mea. Nu mă mai interesează acest personaj, care are trei dosare penale şi de care mă chinui de opt luni să scap. Leo mă tot bătea la cap că Marin mă iubeşte, aşa că am început să ţip şi la el, că-l distrug mediatic dacă nu se potoleşte. Nu înţeleg cine e acest individ, de ce a pătruns el în showbiz, cine se crede, să se bage în viaţa mea şi cu ce drept mă sună el sau Marin”, ne-a declarat, nervoasă, Mariana.
Femeia susţine că trăieşte într-un continuu stres şi din această cauză era să moară. “Noroc că am chemat ambulanţa, iar aceasta a venit la timp, pentru că puteam să mor. Acum trăiesc cu un pumn de pastile din cauza stresului pe care mi-l provoacă astfel de oameni”, a încheiat Moculeasca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News