Jucătorii Naționalei ar fi fost invitați într-un restaurant la o cină imediat după meciul de marți, dintre România și Olanda, încheiat cu scorul de 1 la 4. Aici au ajuns nu doar Adi Mutu, Ciprian Marica și alți sportivi români, dar și colegi de-ai lor din ”Țara lalelelor”. La un moment dat pe la masa acestori au început să se perinde tot felul de domnișoare, iar una dintre ele susține că s-ar fi sărutat cu Adi Mutu. Ba mai mult, la emisiunea Wowbiz, de la Kanal D, aceasta a povestit că atacantul de la Ajaccio ar fi mers în toaletă cu alte câteva tinere, care ar fi primit 150 de euro pentru a face sex cu jucătorii.
Ciprian Marica însă a ținut să facă lumină în acest așa-zis scandal și a infirmat într-o intervenție telefonică tot ce a declarat ”martora”. Mijlocașul de la Schalke este de părere că el și colegii de la Națională au fost victimele unei capcane întinse de cei care i-au invitat la cină.
”Meciul a fost foarte târziu, s-a terminat târziu, am fost invitat la o cină, de aceea am venit și cu tatăl meu, la care au fost și colegii mei. I-am invitat și pe olandezi, pentru că înainte de fotbaliști suntem oameni. Am văzut despre ce este vorba și am văzut că ne-au fost aduse și fete de cei care ne-au invitat, au fost aduse fete ca să ne distragă atenția și să ne pună în situații neplăcute, de cei care ne-au invitat, din păcate. Am stat fix 40 de minute. Domnișoara aberează cu dusul la toaletă. Iar cu băutul se exagerează, fiecare a băut câta putut, nu a băut nimeni peste măsură. Cel puțin cât am stat eu.
Încep să cred că a fost o capcană. Aud de remunerare, nu le-am chemat eu sau prietenii mei. Si cat am stat eu la baie? Era intrarea comuna, erau impreuna, prima a fetelor, apoi a barbatilor. Nu era normal sa fim vazuti impreuna? Ce s-a întâmplat este altceva, iar capcana care ni s-a întins a fost alta”, a declarat Ciprian Marica la Wowbiz, de la Kanal D.