Încă de la apariţie şi până în zilele noastre, cartea a fost primită cu entuziasm de către critică, îndrăgită de cititori, tradusă în întreaga lume şi ecranizată cu succes. Tema abordată o constituie istoria din perioada interbelică a unei mari familii de oameni de afaceri parizieni, îmbogăţită de cel de al doilea imperiu, căreia reuşita financiară şi socială i-a facilitat alianţa cu vechea aristocraţie.

Pe fondul unei prezentări clare, precise şi puternice, agresivă uneori, cititorul este introdus în intimitatea secretelor de familie, unde moralitatea este prezentă atât cât să asigure perpetuarea speciei, respectul social dar, mai ales, cel financiar. În spatele uşilor impunătoare ale palatelor se ascund drame cutremurătoare, josnicie, sete de putere, de onoruri şi de bani, iar dragostea e atât de rară, încât ivirea ei uimeşte şi stârneşte reacţii de respingere.

Un roman al ambiţiei, succesului şi eşecului, roman al puterii, al triumfului şi prăbuşirii, roman al afacerilor turbulente şi falimentare în care se înfruntă aristocraţi, mari oameni de afaceri şi arivişti.

Cumpără cartea de la punctele de difuzare a presei de marți, 17 septembrie

 
 

Urmărește-ne pe Google News