Marina Almășan are amintiri plăcute de 1 Mai: „Abia așteptam să mă ducă tata la defilări”

-Libertatea: Ați colindat lumea-n lung și-n lat… Ce țară v-a impresionat cel mai mult și de ce?
-Marina Almășan: Eu sunt un om ușor impresionabil și trăiesc cu voluptate orice nouă experiență din viața mea. Cu alte cuvinte, mă bucur ca un copil de tot ceea ce văd și reușesc să mă simt bine peste tot: și pe 5th Avenue, și pe Rambla, și în Piața TiananMen, și printre fiordurile Norvegiei, și într-o croazieră pe Nil, si în cel mai spectaculos parc de distracții din Seul, și în Piața Roșie, și în Marele Bazar, și potrivindu-mi ceasul după Big Ben, și pe insula Suomenlinna din Helsinki, și în zgârie-norii din Dubai, și pe Marele Zid, dar și în templul Asakusa din Tokyo… să continui?

– Ce v-a plăcut în China, ultima țară despre care ați scris?
– China m-a fascinat de-a dreptul, deși am pornit spre ea ducând în spate un munte de prejudecăți, pe care le avem noi, românii, față de această țară uluitoare. Și când spun uluitoare, mă refer la spectaculoasa sa evoluție din ultimii ani, greu de imaginat. China de azi face parte din categoria “să vezi și să nu crezi”: i se împletește în chip măiastru istoria multimilenară cu noul său look, atât de occidental, de evoluat. Așa că răspunsul meu este: totul! De la cartierele de zgârie-nori, la autostrăzile care străbat țara, de la vechile temple, la ultraelegantele malluri, înțesate de produse aparținând marilor branduri internaționale, de la exotica mâncare chinezească la obiceiurile atât de inedite ale chinezilor. Și nu în ultimul rând, spiritul deschis și prietenesc al oamenilor.

Recomandări

Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”

– China e un stat comunist, noi ne apropiem de o sărbătoare marcată prin defilări de proporții în comunism, 1 Mai. Ce amintiri aveți de atunci?
– Așteptam cu nerăbdare ziua de 1 Mai, ca să mă ia tata la defilare! Țin minte că mă suia pe umerii săi, de unde ajungeam în același rând cu pancartele mobilizatoare – pe atunci nu știam ce scrie pe ele! – și cu baloanele și stegulețele purtate de demonstranți. Si mai țin minte că tata îmi cumpăra vată de zahăr pe băț, că lumea în jur avea chipuri însorite și părea a fi fericită, iar la întoarcere, mama ne aștepta cu un prânz bun, așa, ca de 1 Mai… Când am crescut, studentă fiind, ne mai convocau pe la defilări de 1 Mai. Dar atunci nu mi-a mai plăcut: lumea din jur devenise cenușie, chipurile oamenilor se întunecaseră și ele, parcă se mărșăluia cu o nevăzută baionetă la tâmplă… Dar acum lucrurile s-au rezolvat de la sine și 1 Mai a rămas sărbătoarea celor care muncesc.

Citește și: 

Moartea lui Răzvan Ciobanu, concluziile preliminare ale Poliției. Ipoteza sinuciderii este exclusă. Legiștii verifică dacă a consumat alcool sau substanțe interzise

Urmărește-ne pe Google News