Deşi are nemulţumirile sale legate de salariul pe care-l primeşte la TVR, realizatoarea Marina Almăşan nu poate să nu recunoască faptul că profesia pe care şi-a ales-o i-a oferit una dintre cele mai mari bucurii: aceea de a vedea lumea. În condiţiile permanentei lipse de fonduri din televiziunea publică, Marina a trebuit să dea de fiecare dată din coate pentru a-şi face singură rost de finanţarea acestor călătorii. Astfel, ea se poate lăuda că a văzut, până acum, jumătate de glob! Şi-a propus să vadă şi cealaltă jumătate, dacă nu cu ocazia viitoarelor filmări, atunci cu siguranţă, alături de bărbatul iubit – omul de afaceri timişorean George Cornu.

Întrebată despre cea mai inedită experienţă petrecută alături de echipa TVR în călătoriile ei, Marina mărturişeste că Japonia a fascinat-o. Şi dacă tot a ajuns în Ţara Soarelui Răsare, ea nu a plecat până nu a probat un costum tradiţional. Astfel că a răspuns pe loc “Da” propunerii consulului onorific al României la Yokohama, dl.Manabu Kobayashi, de a se îmbrăca în “stampa”. Ceea ce nu ştia Marina a fost faptul că îmbrăcatul într-un costum tradiţional japonez nu e floare la ureche şi nicidecum nu durează doar cât ai zice peşte. “Cele câteva minute în care eu am presupus că voi fi gata s-au transformat în ore, întrucât tot ceea ce presupune „a intra în pielea unei japoneze”, necesită o pregătire mai mult decât minuţioasă”, povesteşte realizatoatea emisiunii “Ne vedem la TVR”. Marina a răbdat cu stoicism ba, mai mult, de dragul filmărilor, s-a plimbat, la aproape 40 de grade, prin Tokio, îmbrăcată în acest costum spectaculos. „Arta cere sacrificii, clar! Căci nu e deloc uşor să mergi încălţată în papucii de lemn specifici Ţării Soarelui Răsare, să fii împachetată într-un veşmânt compus dintr-o mulţime de straturi, strânse pe trup şi să ai pe cap o construcţie capilară care cântăreşte câteva kilograme”, a mai spus vedeta TVR.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News