Aceasta a continuat: „Întrebarea m-a făcut să-mi privesc maşina ca şi cum o vedeam pentru prima oară, contabilizându-i zgârieturile (parcarea cu spatele nu a fost niciodată punctul meu forte!), bara îndoită, scutul căzut, precum şi frisoanele care-l apucă pe sărmanul meu Volkswagen atunci când apăs nărăvaş pedala de acceleraţie”.
Fosta soţie a lui Victor Socaciu a încheiat: „În ceea ce mă priveşte, toate cele trei maşini care mi-au trecut prin viaţă au încununat ani buni de rate la bănci. De câte ori învârteam pentru prima oară cheia-n contact, mă traversa o mândrie lăuntrică, generată de faptul că, uite-aşa, din modesta mea simbrie la stat, am reuşit să-mi adaug patru roţi nou-nouţe! Era ca un soi de răzbunare a copilăriei mele, când părinţii, ani de-a rândul, s-au căznit să strângă bani de-o Dacie şi, de fiecare dată, taman când li se apropia „sorocul”, apărea mereu ceva neprevăzut care le spulbera economiile”.
Sursă: Ziarul Ring