Vedeta TVR nu se apucă de cântat, nicidecum. Marina şi Mihai Alexandru s-au decis să lucreze din nou după ce, cu ceva ani în urmă, au colaborat la realizarea imnului TVR, interpretat de vedetele Televiziunii Publice.

De data aceasta, realizatoarea emisiunii „Ne vedem la TVR” şi compozitorul vor colabora în vederea realizării unui CD cu muzică pentru copii, în care versurile Marinei vor beneficia de excelenta muzică semnată Mihai Alexandru. Cei care vor da glas cântecelor vor fi copiii de la Allegretto. Startul înregistărilor se va da în curând, când copiii de la Allegretto vor reveni din turneul din China. Micuţii vor începe înregistrăile chiar în studiou muzical al lui Mihai Alexandru, unul dintre cele mai performante studiouri din România. Lansarea acestui CD va avea loc în perioada Sărbătorilor de iarnă.
Marina Almăşan nu se afla la prima ”ispravă” de acest gen. Vedeta TVR a semnat versurile mai multor melodii aparţinând unor compozitori precum Adrian Ordean, Marius Ţeicu, Dinu Giurgiu, Andrei Tudor, Victor Socaciu, Mihai Pocorschi şi Mihai Alexandru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News