Timp de două ore, în cadrul dezbaterii live la care vor participa invitați implicați în proiectul Eurovision, dar și fani ai concursului, vor fi puse în discuție teme precum: „De ce nu mai participă marile voci ale României la Eurovision?”, „De ce a scăzut într-atât interesul românilor față de Eurovision?”, „Care sunt soluțiile pentru redresarea situației?” și altele.

Printre invitați se numără personalităţi de marcă din lumea muzicii, compozitori și producători muzicali: Horia Moculescu, Alin Dincă – solist Trooper (Rock FM), Dan Manoliu, Dani Constantin – regizor muzical, Mugurel Vrabete (Holograf), Alexandru Urucu (fan înrăit), Nicola, Andrei Partoș și Andrei Tudor.

Totodată, Paula Seling și Ovi, reprezentanți care ne-au adus locuri pe podium la Eurovision, şi The Humans, una dintre trupele care au ieșit din concurs înainte de finală, vor încânta audiența prin interpretarea celor mai frumoase intermezzo-uri muzicale.

Dezbaterea live va fi interactivă, iar telespectatorii vor putea să participe, prin telefon (mesaje și intervenții live), la discuțiile din platou. Prin Skype, din SUA, incisiva Elena Cârstea, un fin observator al fenomenului Eurovision, va interveni şi ea în discuțiile din platoul TVR 1.

Marina Almășan, primele declarații despre emisiunea „Eurovision, pe șleau”

„Luni, pe 5 iulie, TVR vrea să pună, în sfârșit, degetul pe rană: să găsească punctele slabe (dar și pe cele forte, căci există și din acestea) ale participărilor noastre la Eurovision, să propună soluții pentru redresarea situației și spălarea rușinii.

Voi modera o dezbatere încinsă, în seara lui 5 iulie, pe TVR 1, cu invitați aleși și pricepuți și chiar dacă va ieși cu scântei, important este ca lucrurile să se urnească. Și la viitoarea ediție, România să reajungă între primii 10!… asta dacă, în urma discuțiilor, nu va rezulta că, poate, e mai sănătos să stăm un an-doi, pe bară…

Dialogul va fi LIVE, ceea ce pentru mine – om de live – va însemna o reîntoarcere la vremurile bune! Îi mulțumesc Televiziunii Române pentru că i-a încredințat echipei mele acest eveniment și… sper să nu dezamăgim!”, a declarat Marina Almășan.

România a participat pentru prima dată la această competiţie în 1994, fiind reprezentată atunci, la Dublin, de Dan Bittman, alături de trupa Holograf, cu piesa „Dincolo de nori”. Au urmat alte 20 de participări, cele mai bune performanțe fiind: de două ori locul trei – în 2005 cu Luminiţa Anghel şi Sistem cu piesa „Let me try”, dar şi în 2010 când Paula Seling şi Ovidiu Cernăţeanu au interpretat piesa „Playing with fire”.

Anul 2006 a fost la fel de bun pentru România, Mihai Trăistariu reuşind să se claseze cu piesa „Tornero” pe locul 4, la Atena, obţinând 172 de puncte, cel mai mare punctaj pentru România.

Anul acesta, România a ratat calificarea în finala Eurovision, Roxen, cu melodia „Amnesia”, nu a prins unul din primele 10 locuri din prima semifinală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News