Marina Dina are parte numai de bărbaţi cu portofelul doldora de bani, deşi ea a susţinut adesea că nu o interesează veniturile bărbatului lângă care stă. Însă, coincidenţă sau nu, ultimii doi iubiţi ai săi i-au oferit un trai regal. Robert a plimbat-o cu iahtul pe Marea Mediterană şi, zice gura lumii, i-ar fi oferit cadouri scumpe, mai exact o maşină de zeci de mii de euro, dar şi bijuterii de lux. Dar nu-l plângeţi, fiindcă la averea familiei sale, de sute de mii de euro, aceste daruri nu i-au făcut mare gaură în buget. Nici actualul, Radu, nu este vreun bugetar şi, la cei 30 de ani ai săi, se poate lăuda cu performanţa de a se număra printre cei mai buni afacerişti în domeniul vinurilor. Cum însă relaţia Marinei cu Radu mai şchioapătă uneori, apropiaţii susţineau, în urmă cu două luni, că cei doi s-ar fi săturat de divergenţe şi că s-ar fi separat.
Blonda a dat iama în magazinele de haine
Iată însă că, de Ziua Îndrăgostiţilor, bărbatul a surprins- o pe vedetă cu o propunere tentantă, o scurtă vacanţă cu iz romantic, la Milano, într-un hotel de cinci stele. Bun prilej pentru fosta asistentă a Antenei 1 de a-şi reînnoi garderoba, dar şi sentimentele faţă de bărbatul care i-a cam pus inima pe jar. Frumoasa blondă, care, timp de câţiva ani a fost asistenta lui Mihai Morar la emisiunea “Răi, da buni”, dar care a părăsit acel loc de muncă din cauza unor serioase probleme cu glanda tiroidă, speră ca anul acesta să revină pe “sticlă”.