După aproximativ 40 de ani de carieră, Marinela Chelaru s-a retras de pe scenă, dar nu pentru că așa și-a dorit ea. A ieșit la pensie și nu a mai primit roluri așa cum se întâmpla înainte. Acum, ea se confruntă din nou cu probleme de sănătate.

„Totul trebuie să se întâmple sub supravegherea medicilor, nu pot să mă ocup singură de asta”

În urmă cu ani de zile a făcut infarct și a avut probleme de sănătate și din cauza greutății. Nici acum nu îi e mai bine, chiar dacă a urmat un tratament. Recent a mers de urgență la medic, care o ține sub observație. „Am probleme cu inimioara.

Trebuie să o mai pun la punct din când în când, că e cam obraznică. Sunt niște lucruri care cred eu că se vor rezolva sau cel puțin așa sper. Totul trebuie să se întâmple sub supravegherea medicilor, nu pot să mă ocup singură de asta. Țin cont de părerile doctorilor și iau tratament”, a explicat Marinela Chelaru, care nici nu mai poate juca teatru.

Întrebată dacă îi e dor de scenă, actrița a spus: „Nu știu ce să-ți spun așa, și mi-e dor, și nu mi-e dor, n-am o stare definită în ceea ce privește acest lucru. Mi-e dor de scenă într-un fel, dar dacă neputința nu mai e, nu mai e puterea aia de când eram tânără, să fac lucrurile pe care le făceam, îmi pare rău așa. Îmi e dor de scenă, îmi e dor și de colegi. Mă uit și îi mai văd în seriale și mă bucur pentru ei”.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
marinela-chelaru-probleme-de-sanatate-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„În lumea asta a noastră ești bun doar cât au unii oameni nevoie, cât nu mai au nevoie, gata, te uită”

„Nu am renunțat la scenă din cauza problemelor de sănătate. Nu au fost probleme care să mă forțeze să renunț la teatru. Altele au fost problemele și chiar nu știu nici eu de ce, pentru că nu a fost alegerea mea nicio secundă.

În lumea asta a noastră ești bun doar cât au unii oameni nevoie, cât nu mai au nevoie, gata, te uită, din păcate”, a mai explicat aceasta.

În ceea ce privește cariera sa, Marinela Chelaru nu are mari regrete. Când vine însă vorba despre viața personală, ei îi pare rău că nu a deveni mamă. „Regretul meu este că nu am dat naștere unui copil, mi-aș fi dorit foarte mult.

Înainte să ajung la facultate, eu am fost educatoare și îmi plac foarte mult copiii. Am crescut copiii și a fost o perioada superbă și o lume superbă cu sufletele alea curate care veneau la mine și mă strângeau în brațe. Nu pot să uit și îmi vine să plâng de fiecare dată când îmi amintesc acest lucru. Îmi este dor tare de acea perioadă și am niște amintiri superbe”, a mai zis ea pentru Fanatik.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Cum se descurcă Marinela Chelaru cu 1.400 de lei pe lună

Actrița a declarat acum ceva vreme că a profesat timp de 40 de ani, iar pensia ei e doar de 1.400 de lei pe lună, iar o bună parte din aceasta o cheltuie pe medicamente. Cu toate acestea, Marinela Chelaru nu și-a pierdut simțul umorului, a glumit spunând că 10.000 de euro ar primi de la stat. „Stau foarte bine, am 10.000 de euro pensia, ce-ai?!

Nu, mămică, sunt amărâtă, dar sper să se rezolve și asta. Nu mă așteptam după 40 de ani și eu nici nu am știut, pentru că meseria mea nu este de avocat sau de contabil, ca să știu de toate lucrurile astea. Nu mi-a spus nimeni și, uite, după 40 de ani de muncă m-am trezit cu o pensie de parcă nu aș fi muncit deloc”, a explicat actrița acum câteva luni la Antena Stars.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI