Mario Frech a fost invitat la Antena Stars, unde a vorbit despre relația dintre Antonia și Alex Velea, protectorul său, dar și despre iubita sa Alexia, în vârstă de 16 ani. Acesta i-a făcut o declarație de dragoste, chiar în fața camerelor.

„Știu că te uiți la mine și mă susții tot timpul. Ne vedem imediat. Te pup și te iubesc”, i-a transmis Mario Fresh, vizibil emoționat.

„Nu voiam s-o spun așa devreme, dar asta simt”, a completat tânărul cântăreț.

Maio Fresh, care are o mulțime de admiratoare pe rețele de socializare, a reușit să o cucerească pe fiica Andreei Esca. Cei doi par a avea o poveste frumoasă de dragoste  și nu ezită să își arate sentimentele unul față de celălalt.  Se pare că relația dintre fiica ei și Mario nu o deranjează deloc pe știrista Andreea Esca. Mai mult, vedeta îl admiră pe tânăr și nu ezită să îi promoveze melodiile pe contul personal de Facebook.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News