După ce au aniversat recent 8 ani de relație, Alexia Eram și Mario Fresh și-au spus adio. Vestea a fost confirmată de cântăreț, care a anunțat oficial despărțirea de fiica Andreei Esca pe rețelele de socializare. Cuplul, unul dintre cele mai îndrăgite din showbizul românesc, părea de nedespărțit, însă separarea lor i-a luat prin surprindere pe fani.

Deși zvonurile despre o posibilă despărțire au circulat zilele trecute, acum este cert: Alexia Eram și Mario Fresh au decis să meargă pe drumuri separate. După despărțire, Alexia a ales să plece din țară, în timp ce Mario Fresh se concentrează acum pe cariera sa muzicală. Cuplul a trecut prin multe încercări de-a lungul anilor, dar de această dată, ruptura pare a fi definitivă.

„Salutare tuturor! Vreau să clarific zvonurile care au circulat în ultima vreme. Da, este adevărat că eu și Alexia Eram am decis de comun acord să ne despărțim. A fost o decizie dificilă pentru amândoi, dar am realizat că este cea mai bună pentru noi în acest moment.

Vreau să subliniez că nu există resentimente între noi, din contră, ne respectăm și ne dorim binele unul altuia. Relația noastră va rămâne una bazată pe respect și prietenie. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și pentru că ați fost alături de noi pe acest drum. Apreciez foarte mult înțelegerea și discreția voastră în această perioadă”, a scris Mario Fresh pe rețelele de socializare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Mario Fresh a lansat o melodie de despărțire

În urmă cu o săptămână, cântărețul Mario Fresh, pe numele real Mario Gălățanu, a lansat melodia „Nu plânge”, care are peste 541.000 de vizualizări pe YouTube, fiind pe locul 18 în tendințe muzicale în România. Fanii lui au ascultat piesa și, pe contul lui oficial de Instagram, i-au lăsat o mulțime de mesaje.

Mulți dintre ei au speculat că piesa anunță despărțirea lui Mario Fresh de iubita Alexia Eram, după o relație de 8 ani. „Despărțire?”, s-a întrebat una dintre urmăritoare. „Cea mai sensibilă și sufletistă piesă😭”, a scris altcineva.

„Lacrimi, ce păcat de voi”, a fost mesajul lăsat pe contul oficial de Instagram al lui Mario Fresh de o altă urmăritoare. În piesa „Nu plânge”, versurile cântate de Mario Fresh sună cam așa: „Doare atunci când pui capul pe pernă și mă visezi,/ Mă visezi cum te alintam și sărutam pe ochii tăi verzi/ Și-ți spuneam că faci cât un univers,/Ce faci tu în fața casei mele, dacă știi eu îți fac rău ție?/Nu zic nu, eu aș ieși, dar nu vreau să mă vezi că-s bine”.

Urmărește-ne pe Google News