Marion Cotillard, pentru publicul Libertatea. Ce spune franțuzoaica despre Cosmina Stratan, parteneră în filmul cu care concurează la Cannes

• Și o lecție de actorie mărturisită de prima actriță din Franța care a câștigat premiul Oscar. În cel mai recent film, Marion Cotillard joacă rolul unei surori devastate de cartea fratelui său. S-a apucat să scrie ea câteva pasaje din carte, „aveam nevoie să-mi hrănesc personajul cu furie”.

Corespondență de Iulia Blaga (Cannes)

Una dintre cele mai apreciate actrițe franceze ale momentului, Marion Cotillard e prezentă la Festivalul de la Cannes cu „Frère et soeur”, de Arnaud Desplechin, selecționat în competiție. În acest film care deconstruiește relația dificilă dintre o soră și un frate, sugerând un fundal incestuos, joacă și Cosmina Stratan. Despre ea, Cotillard mărturisește în interviul acordat publicului românesc al cotidianului Libertatea că e o actriță „profundă și intensă”. 

Filmul „Frère et soeur” va fi distribuit în România de Independența Film. Scris de Desplechin, „Frère et soeur” e povestea a doi frați, Alice (Marion Cotillard), care e actriță, și Louis (Melvil Poupaud), care e scriitor, a căror relație s-a transformat în ură și care nu și-au mai vorbit de ani buni. Un accident rutier al părinților îi face să se reîntâlnească și le răscolește rănile. 

Recomandări

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Filmul nu spune explicit că cei doi ar fi avut o relație incestuoasă, dar sugerează o iubire care, fiind interzisă, s-a transformat în ură, lucru pe care îl mărturisește și Marion Cotillard în interviu.  

Cosmina Stratan joacă rolul unei românce sărace, pe nume Lucia, care locuiește într-un cămin mizer și e fascinată de actrița Alice, cu care intră în vorbă și se împrietenește. Rolul nu e mare și nici foarte consistent, dar Cosmina Stratan îl umple cu adevărat de intensitate. 

Stratan? Vână de mare actor

Regizorul Arnaud Desplechin a declarat tot ieri pentru Libertatea că o știe pe Cosmina Stratan din „După dealuri” (2012), care i se pare cel mai bun film al lui Cristian Mungiu și care i-a adus actriței Premiul de interpretare la Cannes împreună cu Cristina Flutur.

Despre Cosmina Stratan Cotillard, spune că are vână de mare actor, care te face să crezi că sunt personajul, nu că joacă un personaj și că astfel ajută ceilalți actori de pe platou să fie și ei la înălțime.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Edith Piaf, în Chanel

Îmbrăcată din cap până-n picioare în Chanel – până și ochelarii de soare oversized sunt Chanel, Cotillard pare nu doar pururea tânără la cei 46 de ani ai săi, dar și fragilă – aparență înșelătoare pentru cine n-a văzut-o pe ecran și nu știe că în spatele taliei ei se află o fibră puternică. 

A demonstrat-o de când a explodat pe ecrane cu rolul lui Edith Piaf din „Ma vie en rose” (de Olivier Dahan, 2007), film care i-a adus mai multe distincții printre care primul Oscar primit de o actriță franceză. 

Cum și Edith Piaf era un amestec de fragilitate și forță, cineaștii au speculat această dinamică oferindu-i actriței roluri în care sensibilitatea ei avea mereu o plasă de siguranță, cum a fost cu „Deux jours, une nuit” (frații Dardenne, 2014) pentru care a primit a doua nominalizare la Oscar. Acolo a jucat o muncitoare care în două săptămâni trebuie să-și convingă colegii să renunțe la bonificații astfel încât să nu-și piardă jobul.

Recomandări

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Filmografia ei bogată include, printre altele, „Rugină și oase”/„De rouille et d os” (Jacques Audiard, 2012), „Inception” (Christopher Nolan, 2010), „The Immigrant” (James Gray, 2013), „The Dark Knight Rises” (Christopher Nolan, 2021) și „Annette” (Léos Carax, 2021). A primit mai multe distincții culturale din partea statului francez, culminând cu Legiunea de Onoare în 2016 și e o prezență constantă la Festivalul de la Cannes, care anul trecut a fost deschis, de altfel, cu „Annette”.

„Cel mai frumos festival de film din lume”

Libertatea: Cum e să fiți din nou la Cannes?
Marion Cotillard: Sunt întotdeauna fericită să vin aici. E un festival care pentru mine nu îmbătrânește niciodată pentru că de fiecare dată e o experiență – filmele cu care vin sunt altele, echipele cu care lucrez sunt altele. E cel mai frumos festival de film din lume.

– V-a fost greu să jucați ura?
– De fapt, e la fel cum ai juca iubirea. Când am citit scenariul, știam că e vorba despre o relație disfuncțională dintre o soră și un frate, dar eu l-am citit ca pe o poveste de dragoste ciudată și interzisă. Am jucat mai mult sfârșitul iubirii decât ura.

– Sunt multe conflicte în această familie și multe coboară în timp, dar noi, ca spectatori, nu aflăm tot. Cum a fost să lucrați acest rol? Cum v-ați descurcat cu elipsele?
– M-am simțit datoare să umplu spațiile libere, ceea ce de fapt mi-a făcut plăcere, pentru că atunci când mă pregătesc pentru un rol, am nevoie de mai mult decât de ce e în scenariu. De pildă, când Alice e distrusă de cartea fratelui ei, am vrut să știu ce era în acea carte, așa că m-am apucat să scriu singură niște pasaje. 

Desigur, nu cartea întreagă, dar aveam nevoie să-mi hrănesc personajul. Spectatorul nu are această nevoie și nici nu trebuie să știe tot, dar eu trebuia să înțeleg de ce personajul meu e atât de distrus încât să fie agresiv cu propria persoană.

În plus, aveam nevoie să conturez și ce s-a întâmplat în copilărie, chiar dacă numai eu am folosit aceste informații.

– Ați făcut-o singură sau împreună cu regizorul?
– Singură. Arnaud mi-a spus foarte puțin. În schimb, mi-a cerut să o salvez pe Alice, adică să o umanizez, în ciuda lucrurilor îndoielnice pe care le face și pe care le-am putea considera greșite. Eu nu am considerat nimic, pentru că m-am ferit s-o judec. 

– Ați încercat să vă apropiați de personaj și prin propria dv. experiență de viață? 
– Nu îmi folosesc niciodată viața personală. De altfel, sunt foarte departe de acest personaj și de relațiile pe care le are cu familia, cu excepția faptului că suntem amândouă actrițe. Cred că dacă aș avea nevoie se plonjez în propria mea viață pentru a lua de acolo lucruri care mi-ar fi necesare, asta s-ar întâmpla pentru că ceva lipsește din personaj la nivel de scenariu. Dar nu, nu-mi voi folosi niciodată viața personală pentru a construi un personaj. 

– Atunci poate observați reacțiile altor oameni în situații asemănătoare?
– Asta da, sigur. De regulă, amestec mai mulți oameni ca să creez un personaj. Pentru Alice n-aș putea spune că am avut anumite persoane în minte, dar am fost inspirată de multe actrițe prin lucruri foarte mărunte. Însă cel mai mult m-am inspirat chiar din Arnaud Desplechin pentru că am avut sentimentul că el se află și în personajul surorii, și în cel al fratelui.

Temperamentul hipersenzitiv al actorilor

– E mai ușor pentru dv. să jucați actrițe sau cum funcționează acest joc de rame – o actriță jucând o actriță?
– Nu știu dacă e mai ușor. E adevărat, știu ce înseamnă să fii actriță și cât de hipersenzitivi sunt actorii, dar asta e cam tot.

– După ce faceți un film despre conflicte de familie, nu vi se întâmplă să priviți propria familie prin aceiași ochelari și să căutați poate conflicte nerezolvate?
– Mereu există conflicte nerezolvate, dar sunt conștientă de asta și am norocul unei familii ai cărei membri nu vor înceta niciodată să se străduiască să fie oameni mai buni și să lucreze asupra problemelor. Am o relație fantastică cu frații mei, prin urmare, nu pot înțelege cum poți sta departe de cineva din familie pentru așa mult timp. Dar înțelegând relația dintre acest frate și această soră, pot înțelege de ce trebuie să rămână departe unul de celălalt. 

Fiind prea multă iubire între ei, trebuie să ridice niște bariere și singurul mod în care se pot comporta ca niște oameni obișnuiți e să nu aibă niciun fel de contact. Dar pentru că au nevoie de același gen de energie care să le păstreze întrucâtva relația, ei aleg să se urască, ceea ce implică o altfel de dinamică.

– Ați discutat cu regizorul despre cum să sugerați fundalul sexual al relației celor doi frați?
– Nu prea. Totul era în scenariu și nu a fost nevoie să discutăm mai nimic. Nu a fost nevoie să intelectualizăm, nici Arnaud, nici eu. Așa că am interpretat filmul ca pe un love story – asta a fost cheia pentru mine.

Ce rămâne din personaje e un dar misterios

– Cum alegeți rolurile azi? După regizorii care vă interesează sau după locurile de filmare unde puteți fi mai aproape de familie? Sau amândouă la un loc?
– Bună întrebare! Sigur că mă interesează să fiu cât mai aproape de copiii mei (n.red. – Marion Cotillard are doi copii de 11 și 5 ani cu actorul Guillaume Canet) și în mod sigur am devenit foarte pretențioasă. Dacă simt un proiect în sânge, voi întreba imediat dacă e ok să vin cu familia. 

– Vi se întâmplă ca atunci când terminați un proiect să luați ceva nu din personaj, ci din experiența în sine?
– Da, dar nu-mi dau seama niciodată ce iau și, oricum, niciodată nu-mi pun întrebarea. Cred că fiecare nou rol îmi deschide mintea și inima și mă ajută să nu-i mai judec pe ceilalți. Lucrul care fiecare rol mă învață e că nu ne cunoaștem unii pe alții, nu ne cunoaștem viețile. Cum poți judeca pe cineva a cărui minte n-o cunoști? Dacă te-ai întâlni cu Alice, cum ai putea ști prin ce a trecut când era copil sau cum poți ști ce se întâmplă înăuntrul ei și o face să se comporte așa cum se comportă? Pe scurt, e vorba despre o deschidere și despre o înțelegere mai adâncă a ființei umane.

„Cosmina era prezentă”

– Cum v-ați înțeles cu Cosmina Stratan?
– Este, wow!, atât de profundă și intensă! Nu a trebuit decât să stau lângă ea. Actorii foarte buni te ajută să treci dincolo de actorie, iar cu ea a fost atât de ușor.

– Ce e dincolo de actorie?
– Când văd un actor jucând, nu cred că este personajul care pretinde că e, dar un mare actor nu te mai lasă să vezi că joacă. Îl vezi trăind. Cosmina a făcut asta imediat. Când intra pe platou, era plină de emoție. Era prezentă. Așa că totul devenea ușor, pentru că mă făcea imediat să cred că este, într-adevăr, Lucia. 

„Mizeriile de sticlă de plastic”

– Această sticlă de apă pe care o aveți în mână îmi amintește de un interviu mai vechi în care vă plângeați că e prea mult plastic pe platourile de filmare. S-au mai schimbat lucrurile între timp?
– Mai avem mult până acolo, ne mișcăm foarte foarte greu, dar lucrurile se schimbă. Tot mai multe companii devin conștiente că trebuie să fie responsabile și că există multe soluții astfel încât ar fi o crimă dacă nu s-ar strădui să îmbunătățească lucrurile. 

– Puteți avea un impact prin poziția dv.?
– Da. Pot spune: Nu vreau să văd pe platou mizeriile astea de sticle de plastic.

– Ați început să și produceți filme.
– Da, să produci și să fii actor sunt ocupații care într-un fel seamănă, pentru că îți cer să faci tot ce poți pentru a ajuta un regizor să-și împlinească visul și să-l împărtășească cu ceilalți. Îmi place partea tehnică – să faci rost de bani convingând pe cineva că proiectul merită, că regizorul e uluitor, că subiectul e profund, dar îmi plac și aspectele artistice.

Nu interesul meu pentru ecologie e motivul pentru care am început să produc filme. Când am cunoscut-o pe Flore Vasseur, regizoarea lui „Bigger then Us” (n.red. – documentar ecologist prezentat la Cannes în 2021) și mi-a vorbit despre proiect, m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să particip, dar am spus că nu știu cum și mi-a propus să produc. Nu mai făcusem asta niciodată. Atunci a găsit un alt producător (n.red. – Denis Carot) împreună cu care am produs și care m-a ajutat să înțeleg multe despre producție. Vreau să produc mai multe filme. Am deja și propria mea companie.

Trailer „Frère et soeur”:

Urmărește-ne pe Google News