„La două, trei zile îi ofer flori, pentru că așa simt și pe lângă asta merită să… mă rog, e ok să oferi flori persoanei pentru care ai ceva. Da, am iubit-o și o iubesc pe Oana în continuare. I-am și spus asta. Nu am cum să uit o persoană sau să spun că nu iubesc o persoană după 8 ani.

Pot să spun că da (n.r. – dacă e mult mai frumoasă relația lor după divorț). Este mult mai ok. Dar se poate și mai bine. Evident că, după o asemenea întâmplare, nu se poate regla totul peste noapte”, a declarat Marius Elisei pentru Antena Stars, scrie spynews.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Acesta speră ca și Oana Roman să își dorească o împăcare la fel de mult ca și el. Marius Elisei a mai amintit că cei doi încă sunt cununați în fața lui Dumnezeu. El nu ține neapărat la un act, așa că nu consideră necesar să se căsătorească iar civil dacă se împacă.

„Din punctul meu de vedere, nu trebuie neapărat să fii legat printr-un act. Este suficient că suntem legați în fața lui Dumnezeu pentru că s-a ținut o slujbă și acea legare în fața Domnului nu ai cum s-o rupi. În fața Domnului încă suntem căsătoriți.”, a continuat Marius Elisei.

În ultima perioadă, cei doi au fost destul de apropiați, au mers în mai multe vacanțe cu fiica lor. S-a zvonit că s-ar fi împăcat, dar Marius Elisei abia acum clarifică situația.

„Da, eu îmi doresc din toată inima (n.r. – o împăcare, să fie o familie unită). Acum, să vedem, nu știu. Eu sper că și ea, dar probabil că na, nu atât de repede, dar om vedea. Da (n.r. – împăcarea ar fi cel mai frumos lucru care i s-a întâmpla anul acesta). Cred că în adâncul ei, da, își dorește, cred, bănuiesc. Probabil e prea… să nu ia o decizie prea pripită. Și probabil că mai analizează sau nu știu ce-și dorește, cum vrea să pună problema”, a mai spus el la același post de televiziune.

Oana Roman și Marius Elisei s-au căsătorit religios în iunie 2014, iar în 15 februarie 2021 au divorțat de comun acord la notar.

Urmărește-ne pe Google News