“Am mulți colegi extrem de talentați în VLAD. Acesta este unul din multele motive pentru care mă bucur că fac parte din acest cast. Eu am făcut puțin film în cariera mea și faptul că în jurul meu sunt profesioniști, fiecare în meseria lui, a mai atenuat din emoții.

Mă bucur pentru întâlnirea cu regizorul Jesus del Cerro, rar am văzut un regizor care să-și iubească atât de mult actorii și să îi protejeze.

Energia și pasiunea pe care o are pe platou îi molipsește pe toți. În ceea ce privește rolul meu, îmi este foarte drag, deși inițial nu am crezut că mă potrivesc.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Dar colegii și Jesus m-au convins că trebuie să mă bucur și să descopăr personajul. Iată că ușor, ușor, m-am îndrăgostit de personaj, de acest Petre Toteanu, cu care am descoperit că am multe în comun.

De exemplu, la fel ca el, și eu îmi doresc ca oamenii să plătească pentru greșelile lor, iar adevărul să iasă la iveală”, spune Marius Manole.

 
 

Urmărește-ne pe Google News