Andra se află printre artiştii care l-au felicitat astăzi public pe Moga, deşi se ea se află împreună cu familia într-o vacanţă, în Israel. „La mulţi ani Marius Moga! Ne pare rău că nu putem fi alături de tine la petrecere. Îţi dorim îndeplinirea tuturor viselor şi să ai parte de tot ce e mai frumos în viaţă!”, a scris Andra pe Facebook.
Iulian, fratele artistului a publicat şi el, tot pe reţeaua de socializare, un mesaj emoţionant. „La mulţi ani celui mai bun şi talentat frate din toată lumea! Să trăieşti 1000 de ani sănătos şi fericit, iar noi să te urmărim! Love u bro!!”, sunt cuvintele lui Iulian Moga.
Mai devreme, celebrul compozitor şi cântăreţ a publicat o fotografie de acum mulţi ani, în care apare alături de fratele lui. „Tineri şi neliniştiţi”, a scris el.
Marius Moga este unul dintre cei mai în vogă artişti şi compozitori de la noi. El a fost implicat în numeroase proiecte şi a colaborat cu foarte mulţi cântăreţi şi trupe de la noi, printre care 3rei Sud Est, Anda Adam, Andreea Bălan, Blondy, Corina, Cream, Hi-Q, Simona Nae, Paula Seling, Simplu, TNT, Andra, CRBL, Smiley, Morandi şi mulţi alţii. Fiecare piesă la care a contribuit a avut inevitabil un succes răsunător, iar celebritatea lui a depăşit hotarele ţării. Marius Moga a compus şi pentru Maroon Five („The Man Who Never Lied”). Piesa inclusa pe albumul lor a fost foarte bine primită, având un review favorabil din partea Billboard Magazine. El este fondatorul propriei case de producţie, DeMoga Music, şi face parte din juriul emisiunii „Vocea României”, de la ProTV.