Bianca Lăpuște este soția lui Marius Moga, cei doi unindu-și destinele în 2015. Tot în același an a venit pe lume fiica lor, Maria.
Marius Moga, care anul acesta a fost înlocuit din scaunul de antrenor și jurat de la emisiunea „Vocea României”, este foarte îndrăgostit de Bianca, cea care l-a luat la ]ntreb[ri ]n cadrul un ui interviu difuzat la Pro Tv.
„Mi-a fost destul de greu să aranjez interviu ăsta, cu toate că ești soțul meu”, a spus Bianca Lăpuște la începutul interviului cu cel care îi este partener de viață.
În secunda imediat următoare, cei doi s-au amuzat copios pe seama acestei replici, după care Marius Moga și-a așezat capul în poala consoartei sale.
„Trebuie să-ți găsești loc în program”, i-a răspuns Marius Moga, făcând referire la agenda lui extrem de încărcată.
„Vreau să le spui celor de acasă, pentru că eu știu, cum este să fii tătic”, l-a chestionat Bianca Lăpuște pe soțul ei.
„Este o binecuvântare, și o responsabilitate, și o maturizare subită a oricărui copil care a mai rămas în tine. pentru că a apărut alt copil și trebuie să ai grijă de el. M-au luat așa pe nepregătite multe chestii, de la pampers la nedormit noaptea, la mers în picioare, să nu cădem, să nu ne lovim. Mă face fiică-mea din două vorbe. Dacă face au, plonjez pe podea. Eu mă gândesc că cel mai important lucru este că avem un copil frumos și sănătos și că ne place să o vedem cum câteodată încearcă să fie șefa noastră.
Asta îmi place cel mai mult, cum încearcă ea, la doi ani, să fie șefa noastră. primul cuvânt pe catre l-a spus a fost tati. Și cred că pentru că eu eram plecat la sesiuni și tu îi povesteai că tati merge, tati drege, tati face nu știu ce… Și cred că de aia. Dacă ar fi stat cu mine și i-aș fi zis eu uite mami aia, mami ailaltă ar fi zis mami”, a povestit Marius Moga despre fiica lor, Maria.
Citește și: FOTO/ Gestul emoționant făcut de Adi Mutu pentru fiul său, Tiago. Ce tatuaj și-a făcut pe braț. Toate desenele de pe corpul ”Briliantului”