Scris și regizat de Noah Baumbach („The Squid and the Whale”), „Marriage Story” începe cât se poate de duios. Filmul debutează cu o contopire romantică de monologuri ale lui Charlie (Adam Driver) și Nicole (Scarlett Johansson), în care fiecare povestește ce adoră la celălalt. „Nu își pune mereu șosetele la loc, dar încearcă, de dragul meu”; „Plânge ușor la filme”; „Are brațe perfecte pentru desfăcut borcane” – par fleacuri, dar pictează partenerul într-o lumină umană și drăgăstoasă.
Pricepem din start că Charlie și Nicole se iubesc sincer, cu toate că se pregătesc să divorțeze. Convingerea asta va face ca întortocheatul proces să doară și mai tare, să pară o idee din ce în ce mai proastă. „Oare nu mai e cale de întoarcere?”, ne întrebăm mereu.
Începe războiul
Problema e că cei doi soți s-au distanțat în ultima vreme nu doar emoțional, ci și geografic. Charlie regizează piese de teatru în New York, unde actrița Nicole îi era colaboratoare fidelă. Asta până când femeia acceptă un rol în televiziune, tocmai în celălalt capăt al Statelor, în Los Angeles.
Ea intentează divorțul, din motive pe care nu le voi detalia aici, și tot ea se înhăitează cu cel mai feroce avocat pe care ți-l poți imagina (interpretat spectaculos de Laura Dern). În vreme ce reprezentanta lui Nicole exploatează sadic fiecare cusur al lui Charlie, soțul se alege cu un avocat blând și precaut, care sigur va fi mâncat de viu la tribunal de către oponenta lui.
Fiecare soț vrea să câștige procesul (și custodia fiului lor), dar fără să-l calce în picioare pe celălalt. Din păcate, avocata necruțătoare fix în direcția asta îi împinge, pentru că duelul în instanță cere vărsare de sânge.
Părintele bun, părintele rău
Practic, divorțul se desfășoară în două dimensiuni – emoțional și juridic -, care se ciocnesc și se influențează reciproc. Procesul amenință să-i dezumanizeze, să-i transforme în monștri, dar poate că respectul reciproc și dragostea care încă mocnește vor rezista asaltului. Poate-poate…
Cert e că scenariul nu ține partea nimănui. Nu există părintele bun și părintele rău, ci amândoi ajung să treacă prin ambele posturi, în funcție de situație.
Adjectivul „rău” i se poate atribui fiecăruia doar în momentul în care privești lucrurile din perspectiva celuilalt, însă ambii soți încearcă din răsputeri să procedeze cum e mai bine pentru fiul lor. Îi putem învinui pentru rezultate, dar nu le putem critica intențiile.
Paharul se umple pe nesimțite
Driver și Johansson oferă prestații mărețe, dar într-un fel discret. Tensiunea dintre ei înăbușă fiecare cadru pe care-l împart, fără să fie nevoie de bocete sau înjurături. Gestica șovăitoare și evitarea contactului vizual ne spun tot ce trebuie să știm despre trăirile lor. Ca spectator, te simți așa incomod privindu-i împreună, încât îți vine să părăsești încăperea.
Totuși, paharul se umple până la urmă de la atâta frustrare turnată picătură cu picătură. Și nu doar că se umple, dar se clatină și se sparge. Totul culminează într-o ceartă vulcanică, teribilă, în care se aruncă vorbe grele și se găuresc pereți cu pumnul. O scenă de neuitat!
Victime în propriul joc
Un fel de „Kramer contra Kramer” al vremurilor moderne, „Marriage Story” studiază din toate unghiurile posibile destrămarea unei familii. În loc să-i plângem de milă abandonatului Dustin Hoffman și să ne încruntăm la Meryl Streep, aici empatizăm cu ambii soți. De copil nici nu mai zic, că el mereu e victimă colaterală.
Dar Charlie și Nicole devin la rândul lor victime în propriul joc, odată ce avocații le deturnează relația cu agresivitatea unor teroriști care pun stăpânire pe-un avion de pasageri. Devin pioni pe tabla de șah a justiției, într-o partidă absurdă care masacrează ambele tabere.
Ajungi să ții partea amândurora, chiar dacă interesele lor se bat cap în cap. Indiferent cine va câștiga în instanță, speri ca amândoi să se aleagă în final măcar cu o fărâmă de fericire. Dovedesc că sunt oameni buni și merită să-și recapete zâmbetul după tot acest calvar.
Nominalizări pe bandă rulantă
„Marriage Story” e nominalizat la 6 premii Oscar, pentru: cel mai bun film; cea mai bună actriță în rol principal (Scarlett Johansson); cel mai bun actor în rol principal (Adam Driver); cea mai bună actriță în rol secundar (Laura Dern); cel mai bun scenariu original (Noah Baumbach) și cea mai bună coloană sonoră (Randy Newman).
Fiind un film original marca Netflix, îl găsești oricând pe platforma online. Presimt că o să devină clasic, deci ți-l recomand fără ezitare.
Nota: 9/10.