Jurnalistul Florin Condurăţeanu, un apropiat al familiei Păunescu, a dezvăluit în emisiunea „Ireal” de la Antena Stars, că marele poet ar fi vrut să se sinucidă într-o moment „negru” al existenţei sale, un secret ştiut de foarte puţină lume.
„Era perioada neagră a sorţii lui. Fusese dat afară de la revistă, nu mai avea unde să scrie, i se închisese cenaclul, în urma acelui incident de la Ploieşti. Avea o cădere sufletească teribilă. Atunci, Adrian Păunescu a încercat să se sinucidă. Aşa a povestit. Într-o noapte a aşteptat să adoarmă toată lumea din casă, copiii şi nevasta lui. A scos maşina din curte, să pornească şi ieşind din Bucureşti să închidă ochii şi să ia mâinile de pe volan, iar maşina să se izbească într-un pom, într-un stâlp.”, a dezvăluit Florin Condurăţeanu.
Ce l-a oprit a fost însă un semn trimis parcă dintr-o altă lume. „În momentul în care a vrut să se urce în maşina morţii, a simţit că mişcă ceva pe lângă piciorul lui. Când s-a uitat a văzut un căţel cu blana jerpelită care îi ridica nişte ochi rugători, să capete o mângâiere. De atunci, în Păunescu s-a răzvrătit deodată totul şi a zis ‘Cum? Eu mă duc să mă omor şi există un suflet mai necăjit decât mine, încât îmi cere mie o mângâiere? A luat câinele de gât şi l-a băgat în curte. A renunţat la gândurile negre ale sinuciderii, iar după doi ani a început să îi meargă totul mai bine. Atunci când soarta lui a devenit din nou mai grea, aşa cum a apărut de niciunde în momentul negru, câinele a dispărut. Cine a trimis acel suflet care să îi înfrâneze gândul sinucigaş al poetului Păunescu?”, a adăugat Condurăţeanu, în cadrul emisiunii Ireal, de la Antena Stars.
Citeşte şi:
Poveştile cu şi despre Adrian Păunescu sunt savuroase, numai bune să vă destindă duminica! În drum spre cenaclu şi-a cumpărat o capră!