“Peste puţin timp am să spun adio vieţii şi fiului meu. Viaţa mea în Franţa m-a omorât”, a scris ieri soprana Diana Croitoriu, pe contul de pe pagina de socializare, stârnind panică printre rude şi prieteni. Libertatea a reuşit să stea de vorbă cu artista, internată după ce a luat zile la rând, fără măsură, medicamente psihotrope, pentru a uita calvarul pe care- l trăieşte fără fiul ei, după cum chiar ea susţine. Românca ne-a povestit pe larg cum fostul ei iubit, Alexis L., căruia i-a dăruit un băieţel, acum în vârstă de 6 ani, îi interzice să-l vadă sau să-l aducă în România în vacanţe. “De ani mulţi îndur bătăi şi jigniri ca să pot să fiu alături de copilul meu, Gabriel. Alexis îmi spune că sunt o româncă înapoiată şi că nu-şi lasă fiul să vină în România, o ţară din Evul Mediu. Mor fără fiul meu. De 72 de ore nu am mâncat nimic”, ne-a declarat aceasta de pe patul de spital din Charleville. Susţine că a cerut ajutorul autorităţilor franceze de multe ori, dar fără rezultat. A fost sfătuită să locuiască în centre pentru femei abuzate, însă fără fiul ei. “Când mă revedeam cu Gabriel, plângeam mereu. El mi-a zis că ar vrea să se facă doctor ca să-mi repare inima, să nu mai plâng. Tot ce îmi doresc e să mă ajute cineva să revin în România, pentru totdeauna, cu copilul meu. Nimic altceva”, ne-a mărturisit plângând Diana. Singurul ei sprijin moral sunt rudele, sora ei de la Iaşi şi mama ei, Niculina, care e grav bolnavă. Diana susţine că apropiaţii au făcut demersuri şi pe lângă autorităţile din România, dar au fost ignoraţi.

Sora cântăreţei o vrea acasă

Anca, sora Dianei Croitoriu, ne-a mărturisit aseară că Diana se schimbase de când a devenit iubita francezului. “Înainte era un om vesel, care muncea să ajungă cineva. A terminat Conservatorul din Paris, şefă de promoţie, putea să fie un nume mare”. Mai mult, Anca, soţie de preot, a făcut apel la autorităţi ca sora ei să fie ajutată: “Vreau să o văd acasă. Vreau să locuiască la mine, să se facă bine, să nu se mai gândească la moarte”. l

 
 

Urmărește-ne pe Google News