Brianna visa, ca orice femeie de rangul ei, la un prinţ frumos care să o facă fericită toată viaţa, însă, din păcate, nu trăieşte într-un palat. Acele vremuri au apus de mult, iar realitatea o sperie de-a dreptul: “Pur şi simplu, cred, cu tărie, că bărbaţii au două mari defecte: ipocrizia şi orgoliul. Ei te invită la cafea nu ca să bei cafea, ci ca să facă sex cu tine. Toţi sunt la fel, iar viaţa mea e mai lipsită de complicaţii fără bărbaţi”, a declarat Brianna, pentru Libertatea. Ea are şi motive să nu mai spere la o relaţie serioasă, căci a trecut prin trei căsnicii. Cu primul soţ, Bruce Johnson, tatăl copiilor ei, Maximilian (19 ani) şi Constantin (18 ani), s-a căsătorit în1988, iar relaţia lor a durat doar doi ani.
Irinel a fost cel mai de treabă iubit al ei
Din viaţa dezinhibatei prinţese Caradja n-a lipsit nici Dan, fiul lui Zoe Petre, cu care s-a căsătorit în 1997: “Pe Dan l-am iubit pentru că vorbea cu mine şi în franceză, şi în română, făceam, aşa, combinaţii de limbi”, a spus ea. Cea mai ciudată căsnicie a avut-o însă cu avocatul Perry Zizzi, de care a divorţat în 2008. Singurul bărbat care a respectat-o a fost Irinel Columbeanu, cu care a avut, în 1995, o scurtă aventură.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Planta care menține sănătos creierul și ajută sistemul cardiovascular. Crește foarte repede și o găsești, la liber, în multe locuri din România. Străinii o preferă în salate, în timp ce românii o consideră o simplă buruiană și evită s-o mănânce
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor